Știri
Consiliul Superior al Magistraturii: „Afirmațiile ministrului Justiției cu privire la represiunea nedreaptă pot afecta independența procurorilor”
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii semnalează faptul că afirmaţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind existenţa represiunii nedrepte în cazurile în care a fost luată măsura arestării preventive, iar ulterior a fost dispusă achitarea, pot afecta independenţa procurorilor în cazul adoptării soluţiilor procesuale.
Secţia pentru procurori a CSM precizează joi într-un comunicat transmis AGERPRES că a luat act de afirmaţiile ministrului Justiţiei privind existenţa represiunii nedrepte în cazurile în care a fost luată măsura arestării preventive, dar ulterior a fost dispusă soluţia achitării.
În contextul anunţului privind intenţia de a dispune întocmirea unei evidenţe a cazurilor de acest gen, cu nominalizarea procurorilor care au efectuat ancheta.
Citește și: Tudorel Toader: „La revizuirea Constituţiei, să dispară procedura adoptării tacite”
„Manifestându-şi preocuparea pentru îndeplinirea rolului constituţional al Consiliului de garant al independenţei justiţiei, Secţia pentru procurori semnalează potenţialul acestor afirmaţii de a afecta independenţa procurorilor în ce priveşte adoptarea soluţiilor procesuale„, menţionează sursa citată.
Citește și: Iohannis a sesizat CCR cu privire la modificările legii 317 privind CSM
Secţia subliniază că sarcina identificării faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală, cercetării şi tragerii la răspundere a autorilor aparţine organelor de urmărire penală.
Iar interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea asupra probelor, susţinerilor şi cererilor formulate, constituie atributul instanţelor de judecată.
Ministrul Justiției dorește o listă cu perosnaele anchetate și arestate, apoi achitate
Ministrul Justiţiei a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Constanţa, că doreşte realizarea unei evidenţe a persoanelor care au fost anchetate şi arestate, iar ulterior achitate, pentru a se şti în acest mod care sunt românii care au suferit pe nedrept şi cei care se fac vinovaţi de represiune nedreaptă.
„Probabil că va veni vremea în care să vedem o evidenţă riguroasă a celor care au fost anchetaţi, arestaţi, deţinuţi eventual şi ulterior achitaţi necondamnaţi. Să ştim şi noi un tablou al românilor care au suferit pe nedrept.
Nu ştiu dacă vom realiza sau nu, dar poate nu ar fi lipsit de interes să ştim şi faptul că X a fost ţinut în anchetă trei ani de zile, eventual trimis în judecată, eventual arestat, de către procurorul Y”, a declarat ministrul Tudorel Toader.
El a mai afirmat şi că ar trebui să se ştie şi numele procurorilor care i-au anchetat pe cei care în cele din urmă vor fi achitaţi de instanţă.
Florin Valeriu Ciobanu
2018-05-18T10:14:59+03:00 at 10:14
Sectia pentru procurori a CSM se dovedeste,si nu prima oara,a fi mai rea decit asa-zisii „interlopi „(cum cu mult drag ii denumeste tradatorul national Johannis) pe care ii ancheteaza deiversi Portocala sau Onea.Sa le fie rusine si sa-si dea demisia TOTI!