Connect with us

Știri

Copil împușcat în Iași, de un tânăr de 17 ani

Un copil de 12 ani din Iași a fost împușcat la nivelul gambelor de un adolescent în vârstă de 17 ani. Minorul a fost transportat, miercuri seara, de un echipaj SMURD, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi,

Potrivit medicilor, se pare că minorul ar fi fost împuşcat de un băiat în vârstă de 17 ani cu un pistol de tip airsoft pe care acesta l-ar fi sustras, în urmă cu trei zile, de la un magazin de arme.

„Am trimis o autospecială de terapie intensivă mobilă la o solicitare pe strada Cloşca. Pacientul prezenta la nivelul gambelor câte trei plăgi împuşcate. Este stabil hemodinamic, a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria”, a declarat joi, pentru AGERPRES, coordonatorul SMURD Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, care efectuează cercetări.

„Am trimis un echipaj TIM la o solicitare pe strada Cloşca, din Iaşi, la un băiat de 12 ani, împuşcat la nivelul gambei bilateral de un alt minor, de 17 ani. Pacientul era stabil hemodinamic, fiind dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Pediatrie”, a spus şefa UPU-SMURD Iaşi, conform Mediafax.

Deocamdată, nu se știe exact de ce a făcut adolescentul acest gest.

Citește și: Preotul din Hășmaș a fost găsit împușcat în cap. Ce spun anchetatorii

Citește și: Focuri de armă la Târgu – Cărbunești. De ce s-a ajuns la împușcături

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top