Copilul avea febră 40 și s-a dus cu el la spital. Medicii au trimis-o apoi acasă cu tratament pentru răceală. La scurt timp, copilul a murit. Ce avea, de fapt

Ultimul update: joi 26 octombrie 2017 12:27 Data publicării: duminică 29 octombrie 2017 10:35
Autor , în Știri

Un băiețel de numai 9 luni, ajuns la spital cu febră de peste 40 de grade, a murit subit, după ce a fost trimis acasă cu tratament pentru răceală. În realitate, diagnosticul era mai crunt.

S-a petrecut la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timisoara. Elena Bobaru, mama copilului, s-a panicat văzând că micuțul are febră mare și a mers cu el la spital. Aici, medicul i-a spus că este vorba doar de puțin roșu în gât și a trimis-o acasă cu pruncul și cu tratament pentru răceală, după i-a administrat acestuia un antitermic.

Pe parcursul nopții, copilul a continuat să facă febră și i-au apărut pete pe corp. Părinții îngrijorați l-au dus din nou la spital, dar era prea târziu. Micuțul a murit.

“M-am dus și am ținut mânuțele acelea reci, tot corpul umflat, vișiniu, negru. Nu-l recunoșteam, parcă nu era copilul meu. M-am dus cu hăinuțele să mă interneze și la urmă am venit numai cu hăinuțele, copilul a murit acolo”, poveșteste mama, îndurerată.

Autopsia a scos la iveală faptul că micuțul avea o malformație a inimii care s-a dovedit a fi fatală.

Familia cere procurorilor să investigheze moartea bebeluşului lor de nouă luni, anunțând că vor depune o sesizare și la Colegiul Medicilor.

Citește și: Tragedie la școală. Un copil din clasa a III a a murit

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii
  1. george , 29 octombrie 2017 la 11:35

    Colegiul medicilor este o adunatura de asazisi medici specialistI care iti explica faptul ca tratamentul aplicat a fost cel corect si medicul a reusit sa prelungeasca viata pacientului, care trebuia sa fie mort mai demult. Alegerea in acest consiliu se face numai pe baza de mita si apartenenta politica.Este adevarat ca multi medici au plecat din tara, DAR CERCETATI CE MEDICI AU PLECAT. TOTI AU TERMINAT FACULTATEA DE MEDICINA LA STAT CEI CARE AR RAMAS AU TRMINAT FACULTATI PARTICULARE UNDE ABSENTA LA CURSUR SE PLATEST EVENTUAL CU AMENDA, DIPLOMELE DE DOCTORI SE DAU CONTRACOST,SI ACESTI ABSOLVENTI AU PRETENTIA CA SUNT DOCTORI SI AU PRETENTII LA SALARII MARI. DE PARCA SALARIUL MARE LE COMPENSEAZA LIPSA DE CONOSTIINTE MEDICALE. DACA VA DOARE DE ACEST POPOR,DOMNILOR PARLAMENTARI, DESFIINTATI FACULTATILE DE MEDICINA PARTICULARE. MAI BINE LIPSA DE MEDICI DECAT CU ASEMENEA CRIMINALI CU DIPLOMA.