Connect with us
Cornelia Catanga, clipe cumplite: „Mi-am pierdut cunoștința, i-au zis soțului meu că eram pe lumea cealaltă”

Monden

Cornelia Catanga, clipe cumplite: „Mi-am pierdut cunoștința, i-au zis soțului meu că eram pe lumea cealaltă”

Cornelia Catanga a trecut prin clipe cumplite zilele trecute, din cauza unei programări la salon. Pentru că a întârziat la programare, recepționera i-a atras atenția, iar de la acest lucru și până la venirea ambulanței nu a mai fost decât un pas.

„Vineri, de fapt joi, m-am dus la un salon de înfrumusețare pentru o manichiură și am cerut să decalez puțin programul, dar mi-au zis că nu se poate, pentru că era plin. Adevărat, am întârziat puțin, cam 20-25 de minute, dar întotdeauna eu anunț. Deși eu știam de ora 15, fetele de acolo mi-au zis că aveam programare la ora 14.
Citește și: Și-a pierdut fiica! Cel mai mare necaz din familia Corneliei Catanga

„Eu nu mi-am luat niciun telefon. Ele mi-au zis: Doamne Catanga, ați întârziat, că aveați programare la ora 14, ceea ce nu e adevărat. Din greșeală, doamna știa că aveam la 14 programare. Eu când am auzit că nu mă face, am zis să plec…

Citește și: Clipe cumplite pentru Cornelia Catanga. Vestea care a socat-o pe cantareata

Deși mi se spunea: stați doamna Catanga…În momentul în care mi-au tot zis să aștept, să aștept, eu stresată că întârzii la evenimente, i-am zis lui Pădureanu să nu-și facă probleme. După care, după nervii ăia pe care mi i-am făcut…mi s-a făcut rău, mi-am pierdut cunoștința, m-am trezit cu apă pe față, pe un scaun, deși doamnele i-au zis soțului meu că eram pe lumea cealaltă!

Vedeta a refuzat internarea

Înainte să leșin am ridicat puțin tonul, că știam de programarea mea. Îmi făcuse deja loc recepționera, dar nu a vrut să mă mai facă. M-am trezit cu cei de la SMURD, am refuzat categoric internarea, a dat semnătură soțul meu, după care tot șefa de la acest salon a anunțat poliția”, a spus Cornelia Catanga, la „Agenția VIP”.

Aceasta a dezvăluit și cum s-a terminat scandalul care i-a creat probleme de sănătate:

Voiam să spun că până la urmă mi-am luat la revedere de acolo de la fete, mi-au dat o ojă, din partea casei, dar am cumpărat un fixativ cu 180 de lei, profesional, de la acest salon”, a încheiat Catanga.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Monden

To Top