Connect with us
Corul Madrigal anunță concertele extraordinare de Crăciun de la București

Știri

Corul Madrigal anunță concertele extraordinare de Crăciun de la București

Corul Madrigal anunță concertele extraordinare de Crăciun de la București

Anul acesta, Corul Madrigal propune publicului de la București două noi concepte pentru concertele extraordinare dedicate Crăciunului.
MADRIGAL: CRĂCIUNUL FLORILOR, concertul de colinde tradiționale românești, va fi prezentat publicului în două seri consecutive, pe 11 și 12 decembrie, începând cu ora 19:00, la Palatul Patriarhiei din București.
MADRIGAL: CHRISTMAS mood, concertul de colinde internaționale, va avea loc pe 18 decembrie, începând cu ora 19:00, la Aula Magna – Universitatea Politehnică din București.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, continuă tradiția concertelor Madrigal de Crăciun și invită publicul din București la două concerte extraordinare de colinde ce vor avea loc în luna decembrie.

❒ Concertul Extraordinar MADRIGAL: CRĂCIUNUL FLORILOR va deschide anul acesta seria de evenimente Madrigal dedicate sărbătorilor de iarnă. Concertul susținut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va fi prezentat publicului în două seri consecutive, pe 11 și 12 decembrie, începând cu ora 19:00, la Palatul Patriarhiei din București.

Biletele la concert pot fi achiziționate online, pe platforma Bilete.ro.

Colinde tradiționale românești și lucrări culte ce spun povestea Crăciunului se vor auzi într-un spațiu cu acustică imersivă, la Sala Aula Magna „Teoctist Patriarhul”. Miracolul Nașterii Mântuitorului este vestit prin muzică, dar și prin decorul floral unic, plin de prospețime, culoare și parfum. Conceptul este semnat de Emil Pantelimon, regia de sunet de Gabriel Scîrlet, iar la pian interpretează Abel Corban. Copii din corurile Cantus Mundi se vor alătura Corului Madrigal și vor colinda împreună cu publicul.

❒ Concertul extraordinar MADRIGAL: CHRISTMAS mood va fi o adevărată sărbătoare universală a muzicii de Crăciun. Concertul susținut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va avea loc pe 18 decembrie, începând cu ora 19:00, la Universitatea Politehnică din București.

Biletele la concert pot fi achiziționate online, pe platforma Bilete.ro.

În premieră, Aula Magna a Universității Politehnice din București va găzdui un nou concert de Crăciun marca Madrigal. Spectatorii vor avea ocazia să (re)descopere cele mai cunoscute colinde internaționale și lucrări de muzică sacră consacrate din repertoriul Corului Madrigal, dar și surprinzătoare reinterpretări moderne, cu influențe jazz, inspirate din muzica americană de sărbători. Conceptul este semnat de Emil Pantelimon, regia de sunet de Gabriel Scîrlet, iar la pian interpretează
Abel Corban. Copii din corurile Cantus Mundi se vor alătura și de această dată Corului Madrigal.

De peste jumătate de secol, evenimentele organizate de Corul Madrigal în preajma Crăciunului reprezintă una dintre cele mai longevive și consecvente tradiții culturale din România. De aproape 60 de ani, în fiecare lună decembrie, Corul Madrigal se conectează cu românii și vestește sărbătoarea Nașterii Domnului pe marile scene de spectacol și în spații sacre din București și din țară.

Continue Reading
You may also like...

More in Știri

To Top