Teodor Brateş, fost redactor-şef adjunct al programului Actualităţi din TVR, s-a prezentat miercuri alături de un avocat la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul Revoluţiei.
Teodor Brateş este cel care a coordonat, în perioada 22 – 24 decembrie 1989, transmisia Revoluţiei din studiourile TVR.
În acest dosar, Ion Iliescu a fost pus marţi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, fiind vizate fapte comise în intervalul 27 – 31 decembrie 1989.
Iliescu este acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”.
Parchetul General i-a pus sub acuzare şi pe generalul locotenent în rezervă Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare şi membru al Consiliului Militar Superior, precum şi pe amiralul în rezervă Emil („Cico”) Dumitrescu Emil, la data săvârşirii faptelor căpitan rangul I.
Potrivit procurorilor, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare şi membru al Consiliului Militar Superior, a dat ordine cu caracter diversionist, precum cel din seara de 22 decembrie 1989.
Când, din proprie iniţiativă şi fără drept, a solicitat ca în sprijinul micro-garnizoanei Aeroportului Internaţional Otopeni să fie trimisă o subunitate a trupelor de Securitate.
„Acest ordin, dat de o persoană ce nu avea dreptul să intervină în organizarea pazei şi apărării Aeroportului Otopeni (cu plan propriu de apărare), a produs o ruptură informaţională şi de comunicare între forţele angrenate în paza şi apărarea acestui obiectiv.
Constituind sursa unei grave confuzii, factori esenţiali ce au creat premisele focului fratricid între militarii MApN şi cei ai trupelor de Securitate sosite în sprijin.
Fără acest ordin, neregulamentar şi inutil, nu ar fi fost posibilă tragedia survenită în dimineaţa zilei de 23.12.1989, în urma căreia au decedat 48 de persoane (40 militari) şi alte 15 au fost rănite”, susţine Parchetul General.
Conform Parchetului, faţă de Iosif Rus există probe că pe 23 decembrie 1989 a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Elicoptere Boteni să le fie schimbate, prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuselaj şi înlocuite cu alte însemne, de alt format geometric.
„În condiţiile în care gl. lt. (r) Iosif Rus a ordonat, în mai multe rânduri, ca aparatele de zbor amintite să efectueze diverse misiuni deasupra Capitalei (TVR, Cimitirul Ghencea etc.) şi în alte zone, cu scopul combaterii presupuşilor terorişti.
Au fost generate confuzii şi suspiciuni întemeiate la nivelul militarilor dispuşi la sol pentru paza diverselor obiective, situaţie care a dus la deschiderea focului fratricid şi creşterea în intensitate a psihozei teroriste.
De menţionat că toate afirmaţiile făcute cu privire la existenţa elementelor teroriste s-au dovedit ulterior a fi false„, precizează PÎCCJ.
În ceea ce-l priveşte pe Emil „Cico” Dumitrescu, din probatoriu rezultă că, îmbrăcat în ţinută militară, a lansat personal prin intermediul TVR, începând din ziua de 22 decembrie, informaţii false, cu caracter diversionist, ce au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii ţări a psihozei fenomenului terorist.
Ce a avut drept consecinţă pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale şi lipsirea de libertate a numeroase persoane.
Acest site foloseste cookies.
Read More