Connect with us
Crește vârsta de pensioare! La câți ani vor ieși la pensie femeile și bărbații din România!

Știri

Crește vârsta de pensionare! La câți ani vor ieși la pensie femeile și bărbații din România!

Premierul Mihai Tudose a făcut un anunț care îi vizează pe toți cei care muncesc. Vârsta de pensionare ar putea crește în curând cu „un an, doi”. În acest moment, în România, bărbații ies la pensie la 65 de ani, iar femeile la 63.

„Legislația europeană este una, fiecare țară își dimensionează fenomenul în funcția de vârsta, speranța medie de viață din țara respectivă. Când vom ajunge și noi cu speranța de viață la peste 80 de ani, stăm și noi de vorbă despre acest lucru. Deocamdată, o să mai crească cu un an-doi, probabil începând cu peste un an, peste doi ani”, a declarat premierul într-un interviu acordat Agerpres.

Pe de altă parte, guvernul se pregătește să dea o ordonanță care să rezolve problema pensiilor speciale imense ale angajaților din MAI și MApN, dar și ale parlamentarilor.

„Nu e corectă această formulă de actualizare, nici față de ceilalți pensionari, nici față de statul român. Acestor categorii li se cresc pensiile, anual, cu cel puțin 25%. Sistemul de pensii nu mai poate să susțină astfel de pensii. Ei se pensionează și la 40 de ani, iar apoi se angajează în altă parte.

Foarte mulți dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârstă foarte mică în pensie, pentru că așa cum arată legislația la ora acuală, poți să pleci și cu o pensie de 120% față de salariu, după care se actualizează pensia respectivă în funcție de creșterile salariale ale celor care sunt activi. Se ia 85% din brut și se adaugă sporurile și ajunge la mai mult decât ia în mână. Asta înseamnă că dacă anul viitor vom crește salariile cu 25%, li se actualizează pensiile cu 25%.”, a spus Lia Olguța Vasilescu la Antena 3.

Citește și: Schimbări importante care îi vizează pe TOȚI PENSIONARII. Lia Olguța Vasilescu a anunțat ce se întâmplă

Citește și: Anunț important pentru TOȚI PENSIONARII de la Ministrul Muncii! Se întâmplă de la 15 septembire

8 Comments

8 Comments

  1. Kiss klara

    2017-09-17T10:27:54+03:00 at 10:27

    Inadmisibil asa ceva.Scadeti varsta de pensionare cel mult55- 60 de ani la barbati iar la femei 52- max 55 ani.Trebuie sa va ganditi in ce domenii lucram…..nu dormim…iar dupa 50 de ani…iti scade forta de munca.Obosesti mult mai repede…Nu va bateti joc de noi.

  2. Maria

    2017-08-10T15:40:24+03:00 at 15:40

    Nu este posibil asa ceva! Dragi guvernanti, va rog sa tineti cont de cadrele didactice care lucreaza cu cate 25, 30 de elevi!!! Oare o fi mai grea munca politistilor, de ii scoateti la pensie la 40 de ani, si un cadru didactic la 65 de ani? Cata nedreptate!

  3. Arcalean

    2017-08-04T06:48:33+03:00 at 6:48

    RUSINE SA VA FIE! In conditiile in care lucram noi,cu salar MINIM pe economie,ar trebui sa ne pensionam la 50 de ani.Lucrez de la 17 ani,vreti sa mor la locul de munca?Mai reusesc eu sa iau o amarata de pensie?DATI LEGI CARE SA VA CONVINA VOUA! RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!VOI VA PUTETI NUMI OAMENI? Am votat REBUTURI! Asta-i consecinta!

  4. Gabriela Olt

    2017-08-03T15:01:37+03:00 at 15:01

    Poți ieși la pensie la 65 ani decât dacă prestezi o munca precum a celor ce ne conduc : deputați, senatori care nu știu decât sa doarmă în scaunele pe care le ocupa. Rușine! Toți aceștia sa muncească la 40 de grade în calea ferata unde nici apa nu ți se da conform legii sau în fabrica unde te trezești de la ora 5 sa pleci la munca pt a ajunge la program sau sa lucrezi în asistenta sociala unde trebuie sa îngrijești tot felul de persoane și după o zi de munca nu mai vezi decât patul nu-ți mai trebuie nici mâncare și nici musca nu vrei s-o mai auzi. Sa lucrați sau măcar sa va interesați cât de greu este în unele activități și atunci sa faceți modificări. Creați oamenilor un trai cât mai decent pt a trai mai mult măcar sa apuce vârstă de70ani nu sa moara de la 50 de ani. Ați verificat cât tineret moare și de ce boli? De ce nu veniți cu programe obligatorii pt depistarea unor boli cum sunt: HIV. Hepatita B și C? Știți ca aceste analize trebuie sa le plătești dacă nu ești internat sau nu ești gravidă? Habarnaveti cu ce se confrunta oamenii de rand dar faceți legi pt a va face bine vouă nu noua.

  5. lia Nemet

    2017-08-03T13:34:40+03:00 at 13:34

    Romanii ar trbuii sa iasa la pensie in jurul varstei de maxim 60 de ani dar daca se trezeste cate un destept din parlament si se gandeste ca de ce sa lucreze tineretul mai bine sa ii muncim pe care au trecut de varsta de 55 de ani panâ picâ lati si banii de pensie intrâ in visteria statului pentru mosnegii din parlament care ar trebuii sâ stea acasâ si sa lase tineretul in locul lor câ si asa dorm pe scaune la sedinte nu sunt buni de nimic !!!

  6. GABRIELA FRATILA

    2017-08-03T11:56:05+03:00 at 11:56

    In articol e vorba de altceva , nu de cresterea varstei , ziaristi de 2 lei.

  7. Mimi

    2017-08-03T11:11:57+03:00 at 11:11

    Nu pot crede una ca asta! Să crească vârsta de pensionare? Conștientizați că unii oameni, in conditiile actuale de trai nu vor mai prinde pensia? La ce vă gândiți? Muncim o viață întreagă să ne bucurăm și noi apoi de pensie, statul se bucura de banii noștri, dar când trebuie să i dea inapoi sub forma pensiilor, se bucura că am murit! Rușine! Încurajați lenea socială, provocați dezgust, vă bucurați de beneficiile obținute de pe urma celor care muncesc o viață pentru a avea o pensie amărâtă. Cat despre pensiile nesimțite…așa o să le aveți și voi cei care decideți creșterea vârstei de pensionare. Toți incompetenții la conducere au idei mărețe. Sper să aveți ocazia să munciți in fabrici, la catedra sau ca medici, să vedeți provocările zilnice pe care un om obișnuit le întalneste, dar și stresul că o viață trebuie salvată, că un copil cu CES trebuie ajutat, că o norma trebuie făcută, apoi să decideți asta.

  8. istrate cristian

    2017-08-03T10:38:46+03:00 at 10:38

    FOARTE bun site

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top