Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi ale OUG pe legile justiției există 48 de magistrați care au fost până acum delegați în cadrul structurilor de la vârful Ministerului Public și care acum trebuie să părăsească aceste unități de parchet.
Secția de procurori din CSM a decis, miercuri, în unanimitate, să recomande ca prevederile din OUG pe legile justiției să se aplice pentru viitor, a anunțat vicepreședintele Consiliului, Codruț Olaru, care a mai precizat că, după părerea membrilor CSM, nu ar trebui să plece niciun procuror.
Printre magistrații care trebuie să plece sunt 12 de la DNA, un număr de 12 procurori de la Parchetul General, iar restul de la celelalte parchete din țară. Și doi procurori DIICOT, delegați pe funcții de conducere în instituție, trebuie să își înceteze activitatea pe aceste posturi.
Citește și: Primele reacții ale lui Liviu Dragnea, după adoptarea OUG pe legile justiției
Printre procurorii delegați să revină la unitățile de parchet sunt Ionel Corbu care instrumentează la Parchetul General dosarul violențelor din 10 august din Piața Victoriei. De asemenea, pe listă se află și procurorul Elena Hagh, care este reprezentant al Parchetului General la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor, potrivit DIGI24.ro.
Citește și: CSM: OUG nu se aplică retroactiv. Procurorii din DNA, DIICOT și Parchetul General rămân în funcție
Noile condiţii pentru a promova la DNA
– 10 ani vechime în profesie
– grad profesional de parchet de tribunal
– susţinerea unui concurs, care constă în interviu şi evaluarea rechizitoriilor, organizat de CSM
Pe lista procurorilor delegaţi care trebuie să revină la unităţile de parchet sunt Ionel Corbu care instrumenta la Parchetul General dosarul violenţelor din 10 august, din Piaţa Victoriei şi procurorul Elena Hagh, candidat la mai multe funcţii în Ministerul Public şi reprezentant al Parchetului General la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor.
Parchetul General și celelalte parchete din țară:
1. Cristina Daniela Balcan – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București)
2. Bogdan Beligan – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
3. Elena Hach – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov)
4. Lavinia Ionescu – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București).
5. Anda Murgoi- PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia)
6. Iuliana Magdalena Olteanu – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6)
7. Mihai Prună – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București).
8. Emilia Georgeta Stoica – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București)
9. Silviu Chifan (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași)
10. Ionel Corbu – PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București)
11. Gheorghe Prelipcean – PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași).
12. George Toma – PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București)
13. Cosmin Gheorghe Andraș (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna)
14. Narcisa Apostol (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari).
15. Mihaela Bădan (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Balș)
16. Adina (Malicenco) Breteanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba)
17. Mihaela Burcă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova)
18. Constantin Chițu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești).
19. Gina Monica Cibian (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva)
20. Liviu Dedulescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila)
21. Mariana Aurelia Dumitrache (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău)
22. Cătălin Lefter (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul PRahova)
23. Laura Mincă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa)
24. Cristina Mureșan (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
25. Florica Nan (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București).
26. Daniel Popescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3)
27. Constantin Puiulescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș
28. Florin Sas (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea).
29. Nicolae Sprîncu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
30. Marian Tudor (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
31. Marin Tudose (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței).
32. Marius Mihai Ungureanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba)
33. Maria Mirabela Viciu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești)
34. Maria Ilioiu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova).
DIICOT:
1.Ion Florin
2. Ionică Marius Petrișor
DNA:
1. Gabriela Castravete (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov)
2. Marian Chiriac (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București)
3. Ciprian Gherasim (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin)
4. Ștefan Aurelian Ispășoiu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov)
5. Marian Eugen Moșteanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt)
6. Veronica Violeta Oprea (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău)
7. Marinel Corneliu Pavel (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt)
8. Florentin Riza (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj)
9. Simona Troacă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara)
10. Elena Carmina Brînduși (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș)
11. Viorel Oprea (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște)
12. Doriana Rotaru (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj).
Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-18T10:47:05+03:00 10:47
Acest site foloseste cookies.
Read More