Connect with us
CTP câștigă procesul cu CNCD în cazul "Viorica Dăncilă - pavianul cu mantie"

Știri

CTP câștigă procesul cu CNCD în cazul „Viorica Dăncilă – pavianul cu mantie”

Cristian Tudor Popescu a câștigat lupta cu CNCD. Amendat de Consiliul Național pentru combaterea discriminării, CTP a obținut câștig de cauză în instanță.

În luna ianuarie, CTP a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că într-o emisiune televizată a făcut o asociere ce încalcă dreptul la demnitate la adresa premierului Viorica Dăncilă, despre care jurnalistul a afirmat că are o coafură care îi aminteşte de ‘pavianul cu mantie’ (o specie de maimuţă).

Moderatorul Cosmin Prelipceanu a fost sancţionat cu o amendă în acelaşi cuantum pentru discriminare, potrivit Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Jurnalistul a contestat amenda primită în tribunal, iar marți, Curtea de Apel Bucureşti i-a dat dreptate și a anulat amenda aplicată acestuia.

Într-o intervenție telefonică la Digi 24, jurnalistul a catalogat decizia drept „o victorie a raţiunii şi curajului”.

Este vorba despre o victorie a raţiunii şi curajului. O victorie a raţiunii, pentru că judecătorul a ţinut seama de nişte elemente cât se poate de clare şi de logice: faptul că eu mi-am întrerupt discursul politic, aveam un discurs de critică politică la adresa premierului, ca să fac o observaţie mondenă, de stilistică a părului. Nicidecum să o compar pe doamna Dăncilă cu o maimuţă, a declarat Cristian Tudor Popescu.

„Pavianul cu mantie” – Declarația lui CTP care a înfuriat CNCD

Declarația considerată discriminatorie de către CNCD a fost făcută de Cristian Tudor Popescu la scurt timp după ce Viorica Dăncilă a fost numită premier al României.

”Încep să mă gândesc că Susănica Gâdea (membră marcantă a regimului ceaușist) sau Maria Bobu (fosta soție a lui Emil Bobu) erau niște lumini în guvernul lui Ceaușescu din anii 80.

Cum a ajuns această doamnă? Nu pot să mă abțin… E incorect ce fac… Coafura aceasta îmi amintește de pavianul cu mantie (babuin), o specie pe cale de dispariție. Nu pot să nu mă gândesc, este exact modul cum e așezată podoaba capilară a pavianului cu mantie”, a declarat la acel moment Cristian Tudor Popescu, pentru Digi24.

Citește și: Cristian Tudor Popescu sare la gâtul Simonei Halep: “Poți să nu te prezinți la meci”

Citește și: Cristian Tudor Popescu, despre condamnarea Elenei Udrea din 28 martie

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top