Cum se circulă pe DN 1 – Traficul pe drumul național 1 este aglomerat în această după amiază. Mașinile circulă bară la bară în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei, pe sensul de coborâre dinspre stațiunile montane înspre București.
Turiștii se întorc în Capitală din minivacanța pe care au avut-o cu ocazia Zilei Naționale. Reamintim că angajații de la stat au avut liber pe 1 și pe 2 decembrie. Mașinile se deplasează cu viteză redusă, mai ales că în zona Valea Prahovei carosabilul este umed din cauza ninsorilor.
Și în județul Brașov se circulă dificil, începând cu zona Predeal. Polițiștii rutieri deviază traficul pe DN1A, notează news.ro.
Pe DN1 se circulă în coloană, pe sensul Brașov-Ploiești, informează Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova. Și Centrul Infotrafic îi avertizează pe șoferi să nu mărească viteza și să evite acest sector de drum din țară. Cel mai intens trafic se înregistrează în dreptul localității Posada.
Cu toate că traficul se desfășoară cu dificultate, nu există incidente sau blocaje majore, transmite IPJ Prahova.
Mii de turiști au mers la munte încă de pe 30 noiembrie, când românii l-au sărbătorit pe Sfântul Andrei. Vacanța a ținut de miercuri, 30 noiembrie, până astăzi.
Polițiștii le recomandă să folosească ruta DN1A Săcele-Cheia-Ploiești. Și pe acest sector traficul s-a intensificat, dar este ceva mai lejer.
Circulație îngreunată se înregistrează și pe DN73 A Râșnov-Predeal, la intersecția cu DN1. În București se poate ajunge din zona Bran-Moeciu pe ruta DN73 Brașov-Valea Mare-Pravăț, DN724 Valea Mare-Pravăț-Târgoviște. De asemenea, sunt recomandate rutele DN71 Târgoviște-Bâldana, DN7 Bâldana-București.
Potrivit Infotrafic, pe DN7 Sibiu – Râmnicu-Vâlcea – Piteşti traficul rutier s-a intensificat.
CITEȘTE ȘI: Incendiu la Mănăstirea Stejaru, Constanța
Cu viteză ceva mai redusă se circulă în zonele Tălmaciu (judeţul Sibiu), Călimăneşti, Bujoreni, Râmnicu-Vâlcea (judeţul Vâlcea) şi Valea Ursului – Bascov (judeţul Argeş). Circulația este îngreunată și pe sensul de mers spre Chiajna, pe centura Capitalei.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-12-04T15:06:27+02:00 15:06
Acest site foloseste cookies.
Read More