Connect with us
Cursuri suspendate din cauza inundațiilor! Măsura s-ar putea menține și joi

Știri

Cursuri suspendate din cauza inundațiilor! Măsura s-ar putea menține și joi

Din cauza inundațiilor din județul Harhita, cursurile de la cele patru şcoli din comuna Lăzarea au fost suspendate, deoarece curţile instituţiilor de învăţământ au fost inundate marţi seara. Nu doar în această localitate s-au înregistrat probleme.

Primarul comunei Lăzarea, Danguly Ervin, a declarat că decizia Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost aprobată de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), cei aproximativ 390 de elevi din cele patru şcoli ale comunei rămânând miercuri acasă.

Inspectorul şcolar general, Petru Gârbea, a precizat, pentru AGERPRES, că, în funcţie de evoluţia situaţiei de la faţa locului, se va decide dacă se vor suspenda cursurile şi joi.

„Şcoala va face un program de recuperare. E spre binele copiilor”, a afirmat Petru Gârbea.

În Lăzarea, potrivit unui bilanţ provizoriu efectuat de primărie, au fost inundate aproximativ 400 de gospodării de torenţii veniţi de pe versanţi şi de apele revărsate ale pâraielor din zonă.

Danguly Ervin spune că este vorba de curţi, pivniţe şi fântâni, un bilanţ exact urmând să se facă în cursul zilei.

Tot la Lăzarea, două persoane au fost salvate marţi seara, de pompierii voluntari, dintr-un autoturism surprins de viitură pe un drum comunal.

Conform datelor provizorii furnizate de Instituţia Prefectului, zeci de curţi au fost inundate în mai multe localităţi ale judeţului Harghita, în urma topirii zăpezii şi a precipitaţiilor care au dus la formarea de torenţi şi la ieşirea din matcă a unor pâraie, la faţa locului intervenind pompierii voluntari pentru evacuarea apei.

De asemenea, circulaţia pe DN 11B, între localităţile Cozmeni din Harghita şi Târgu Secuiesc din Covasna a fost reluată miercuri dimineaţa, după ce marţi seara drumul a fost închis din cauza torenţilor veniţi de pe versanţi, apa ajungând la 40 cm.

Un bilanţ final al efectelor inundaţiilor din Harghita va fi făcut public în cursul zilei.

CITEȘTE ȘI: Gospodării amenințate de inundații, evacuate de urgență de către autorități

Cod roșu de inundații, valabil până la miezul nopții, în două județe din țară

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top