Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că statele UE nu pot restrânge dreptul de ședere al soțului de același sex.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anunțat că statele membre ale Uniunii Europene nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.
Decizia vine ca urmare a cazului unui cetăţean român, pe nume Relu Adrian Coman şi a partenerul său de acelaşi sex, cetăţeanul american Robert Clabourn Hamilton.
Sesizată de Curtea Constituţională a României, CJUE arată că noţiunea de „soţ”, în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor familiilor lor, include soţii de acelaşi sex.
Deşi statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor, a statuat CJUE.
Aceasta afirmă însă că obligaţia unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de şedere derivat unui cetăţean al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituţiei căsătoriei în acest prim stat membru, şi nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său naţional, instituţia căsătoriei homosexuale.
Comunicatul aminteşte că Relu Adrian Coman, cetăţean român, şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean american, au locuit împreună timp de patru ani în Statele Unite înainte de a se căsători la Bruxelles în anul 2010.
În luna decembrie 2012, cei doi au solicitat autorităţilor române să le fie comunicate procedura şi condiţiile în care Hamilton putea, în calitatea sa de membru al familiei lui Relu Coman, să obţină dreptul de a locui în mod legal în România pe o perioadă mai mare de trei luni.
Această cerere se întemeia pe directiva privind exercitarea libertăţii de circulaţie, care permite soţului unui cetăţean al Uniunii care şi-a exercitat această libertate să se alăture soţului său în statul membru în care acesta din urmă locuieşte.
Răspunzând la această solicitare, autorităţile române i-au informat pe Coman şi Hamilton că acesta din urmă beneficia numai de un drept de şedere pe o perioadă de trei luni, pentru motivul, printre altele, că el nu putea fi calificat în România drept „soţ” al unui cetăţean al Uniunii, întrucât acest stat membru nu recunoaşte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex („căsătorii homosexuale”).
Coman şi Hamilton au introdus în aceste condiţii o acţiune în faţa instanţelor române prin care solicitau constatarea existenţei unei discriminări pe criteriul orientării sexuale, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de liberă circulaţie în Uniune.
Fiind sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în cadrul acestui litigiu, Curtea Constituţională a României a întrebat Curtea de Justiţie dacă Hamilton intră în sfera noţiunii de „soţ” al unui cetăţean al Uniunii care şi-a exercitat libertatea de circulaţie şi trebuie, prin urmare, să i se acorde un drept de şedere permanentă în România.
Prin hotărârea pronunţată marţi, CJUE aminteşte că directiva privind exercitarea libertăţii de circulaţie reglementează doar condiţiile de intrare şi de şedere ale unui cetăţean al Uniunii în alte state membre decât cel al cărui resortisant este şi că ea nu poate constitui temeiul unui drept de şedere derivat în favoarea resortisanţilor unui stat non-UE, membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii, în statul membru al cărui resortisant este acest cetăţean.
Directiva nu este, aşadar, susceptibilă să constituie temeiul unui drept de şedere derivat în favoarea lui Robert Hamilton în statul membru al cărui resortisant este Relu Coman.
Curtea aminteşte însă că, în anumite cazuri, unor resortisanţi non-UE, membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii, care nu pot beneficia, în temeiul dispoziţiilor directivei, de un drept de şedere derivat în statul membru al cărui resortisant este acest cetăţean, li se poate recunoaşte un asemenea drept în temeiul articolului 21 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (dispoziţie care conferă în mod direct cetăţenilor Uniunii dreptul fundamental şi individual de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre).
Citește și: Cum sunt tratați copiii din familiile gay?
Curtea arată în continuare că condiţiile de acordare a acestui drept de şedere derivat nu trebuie să fie mai stricte decât cele prevăzute de directivă pentru acordarea unui asemenea drept de şedere unui resortisant al unui stat non-UE, membru al familiei unui cetăţean al Uniunii care şi-a exercitat dreptul de liberă circulaţie stabilindu-se într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este.
Curtea constată că, în cadrul directivei privind exercitarea libertăţii de circulaţie, noţiunea de „soţ”, care desemnează o persoană legată de o altă persoană prin căsătorie, este neutră din punctul de vedere al genului şi este, aşadar, susceptibilă să înglobeze soţul de acelaşi sex al unui cetăţean al Uniunii.
Curtea precizează însă că starea civilă a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la căsătorie, este o materie care intră în competenţa statelor membre şi că dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competenţe, statele menţionate fiind astfel libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria homosexuală.
Citește și: Oana Pellea, discurs șocant despre familia tradițională și căsătoriile gay
Ea aminteşte de asemenea că Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale.
Curtea consideră cu toate acestea că refuzul unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de şedere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, căsătoria acestui resortisant cu un cetăţean al Uniunii de acelaşi sex legal încheiată într-un alt stat membru este susceptibil să împiedice exercitarea dreptului acestui cetăţean de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre.
Aceasta ar face ca libertatea de circulaţie să varieze de la un stat membru la altul în funcţie de dispoziţiile de drept naţional care guvernează căsătoria între persoanele de acelaşi sex.
În aceste condiţii, Curtea aminteşte că libera circulaţie a persoanelor poate face obiectul unor restricţii independente de cetăţenia persoanelor în cauză, cu condiţia ca aceste restricţii să se întemeieze pe consideraţii obiective de interes general şi să fie proporţionale cu obiectivul legitim urmărit de dreptul naţional.
În această privinţă, ordinea publică, invocată în speţă drept justificare pentru a restrânge dreptul de liberă circulaţie, trebuie interpretată în mod strict, astfel încât sfera ei să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituţiilor Uniunii.
Curtea aminteşte în sfârşit că o măsură naţională care este de natură să împiedice exercitarea liberei circulaţii a persoanelor nu poate fi justificată decât dacă această măsură este conformă cu drepturile fundamentale care sunt garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Întrucât dreptul fundamental la respectarea vieţii private şi de familie este garantat la articolul 7 din cartă, Curtea arată că, şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reiese că relaţia pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noţiunii „viaţă privată”, precum şi a noţiunii „viaţă de familie”, la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeaşi situaţie.
Acest site foloseste cookies.
Read More