Știri
CUTREMUR în România! Seismul s-a produs în judeţul Buzău
Un nou cutremur s-a produs pe teritoriul ţării noastre. Potrivit datelor obţinute de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc în această dimineaţă, la ora 7:05, la o adâncime de 116,1 kilometri.
Cutremurul a avut magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter şi s-a produs în Vrancea.
La începutul lunii august, directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat în exclusivitate pentru Observator că a fost realizată o hartă specială a Bucureştiului, din punct de vedere seismic.
„La noi, până la realizarea acestei hărţi, cutremurul maxim posibil a fost de 7,8 grade. În urma ultimelor cercetări pe care le-am făcut am reconsiderat cutremurul maxim posibil la 8,1 grade Richter. Vrancea poate să producă un astfel de cutremur”, a spus Ionescu.
Directorul INFP a explicat şi care sunt cutremurele cele mai periculoase pentru România.
„În România, cutremurele care pot provoca pagube sunt cutremurele cu magnitudini peste 7, şi nici atunci. Practic, ar trebui să îndeplinească mai multe condiţii pentru a provoca pagube. Cutremururul din 77 a avut 7,4 grade, s-a produs la o adâncime de 90 de km, a avut un anumit mecanism de rupere. Şi propagarea contează. Cutremurele care se produc în zona 90 de km. adâncime se propagă spre Bucureşti, celelalte, la adâncimi mai mari, au directivitate către nord-estul României”,
a mai spus Constantin Ionescu.
Mărmureanu a declarat că din analizele şi cercetările sale, următorul mare cutremur care se va produce în România va fi în anul 2040 sau în perioada 2077 – 2078.
Un cutremur de 8,1 grade este posibil în România!
În schimb, directorul INFP, Constantin Ionescu, susţine că nu se pot face astfel de estimări, dar afirmă că seismele înregistrate în ultimele zile sunt normale pentru zona Vrancea.
Potrivit directorului onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, seismele produse în zona Vrancea în ultimele zile nu trebuie să îngrijoreze populaţia pentru că nu vor fi urmate de un seism mare, care s-ar putea produce, în opinia sa abia, peste câteva zeci de ani.
”Viitorul mare cutremur va fi în 2040, după analize făcute de peste o mie de ani. Aceasta e prima variantă, iar a doua variantă e ca un cutremur mare să fie în 2077 sau 2078”, a spus Mărmureanu, potrivit news.ro.
La rândul său, directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat că seismele din ultimele zile se încadrează în activitatea normală a zonei Vrancea şi nu ar fi motive de îngrijorare, deşi zona poate fi surprinzătoare.
”Nu se poate estima, nu avem de unde să ştim când va fi următorul mare cutremur. Dumnezeu stie sau Vrancea stie când se va produce un cutremur. Pământul, la o adâncime mai mare, nu îl putem cunoaşte, nu se pot face decât estimari foarte grosiere. Ce se întâmplă la 130 de kilometri nu avem de unde şti deocamdată. Trebuie echipamente mult mai performante, cercetări foarte focusate pe anumite domenii ca să vedem care sunt fenomenele. Vrancea e o zonă complexă din punct de vedere seismic. Nu sunt metode de estimare a următorului mare cutremur şi a timpului când se va produce. Ce spun cercetătorii în lucrările lor… sunt lucrări pe care e foarte bine că le scriu, pentru că arată un anumit stadiu al cercetării într-un domeniu. Dacă nu se face, nu există un progres”,
a spus Ionescu.
Totodată, reprezentantul INFP a adăugat că Vrancea genereaza lunar, în medie, câte 15 cutremure mai mari de 2 grade pe scara Richter.