Știri
Dacă ai aceste cupoane acasă, poţi lua bani frumoşi pe ele. Le-ai păstrat?
Dacă mai ai prin casă cupoane din 1990, avem o veste bună pentru tine: poţi face o mică avere din ele. Totul a început imediat după Revoluţie, când s-au împărțit cupoane de acțiuni în cadrul proiectului de privatizare în masă. Multe persoane au vândut acțiunile, în timp ce unii iau dividente de pe urma acestora.
„Sunt bani care nu circulă în economie. Nu poți lăsa o astfel de sumă neutilizată dacă ești un stat care gândește economic”, a afirmat Mircea Ursache, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Ursache are soluția pentru utilizarea acestor acțiuni. Specialistul susține că există două variante care să ducă la exploatarea acțiunilor. Acesta spune că una dintre variante e înființarea unui fond de investiții (pentru administrarea implicită și rentabilizarea cupoanelor), iar cea de-a doua variantă este consolidarea valorii acțiunilor deținute de cuponari.
Mulţi români nici nu ştiu dacă mai au aceste cupoane acasă
Astfel, persoanele interesate, cele care împliniseră 18 ani la data privatizării, pot decide dacă păstrează acţiunile sau le vând, a spus la ZF Live Daniela Şerban, director relaţii cu investitorii din cadrul Bursei de Valori Bucureşti.
„Sunt opt milioane de români care au încă acţiuni, cei mai mulţi la SIF-uri. Faţă de cuponul iniţial au fost primite şi acţiuni reziduale. Mulţi nu ştiu dacă mai au acţiuni şi unde. Plus că dacă aduci contul IBAN poţi primi direct dividendele restante “, a spus Şerban.
Pentru cei care nu sunt încă pregătiţi să investească propriile fonduri, BVB pune la dispoziţia celor interesaţi conturi demo de tranzacţionare, pentru a-i familiariza pe doritori cu lumea bancară.
Citeşte şi Catalog Flanco Black Friday 2017: Ultimele oferte
Nechifor Corneliu
2018-03-23T09:24:33+02:00 at 9:24
Cum pot utiliza cupoanele pe care le dețin?