Ion Besoiu a murit în cursul zilei de miercuri la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu din București. Nepotul acestuia, Adrian Besoiu, a clarificat cauza decesului bunicului său.
Conform acestuia, Ion Besoiu a murit după ce a suferit trei infarcturi. Ultimul i-a fost fatal. „Aşa se pare. (…) A beneficiat de o îngrijire ieşită din comun. Medicul care s-a ocupat direct de el, personal, e cel mai bun prieten al meu şi finul meu. S-a ocupat ca de tatăl lui. (…) Inima nu a mai putut să bată şi nu a mai avut contractilitate. I s-a făcut injectabil nişte soluţii special aduse, care măresc contractilitatea inimii. Nu a mai avut putere, nu a mai asimilat. În momentul în care inima nu mai poate să bată, se produce insuficienţa cardiacă, prin mici infarcturi”, a spus nepotul actorului, pentru Agerpres.
Citește și: Ultimele cuvinte ale lui Ion Besoiu
Adrian Besoiu a mai mărturisit că bolile cardiace sunt foarte comune în familia sa. „La mine în familie, bunicul meu, tatăl meu şi el, toţi au murit de inimă. Toţi au fost cardiaci”, a mai spus acesta.
Ion Besoiu va fi înmormântat la București, pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-19T10:28:30+02:00 10:28
Acest site foloseste cookies.
Read More