Categorii Știri

Decizia CCR în legătură cu modificările aduse de PSD la Codul Penal

Curtea Constituţională a României a admis parţial, joi, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Potrivit unor surse citate de Protv, modificările făcute la abuzul în serviciu și traficul de influență au fost declarate neconstituționale în integralitate.

Abrogarea neglijenței în serviciu, însă, nu ridică probleme de constituționalitate, a mai decis CCR. Astfel, vor rămâne doar sancțiunile administrative pentru neglijență în serviciu, și nu cele penale.

După ce Comisia de la Veneția a criticat dur modificările aduse Codului Penal de Parlamentul României, unele făcute cu dedicație pentru liderii Puterii, Curtea Constituțională a amânat miercuri pentru joi dezbaterea pe sesizările formulate de președintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casație și Justiție, PNL, PMP și USR privind aceste noi prevederi.

Și săptămâna trecută, CCR a amânat pronunțarea, pentru 24 octombrie, pe obiecțiile de neconstituționalitate asupra legii de modificare a Codului Penal și a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, parcă în așteptarea opiniei Comisiei de la Veneția, care a venit în weekend.

Citește și: Lovitură pentru Liviu Dragnea! CCR a declarat neconstituționale zeci de modificări la Codul de procedură penală

Citește și: Tudorel Toader a cerut revocarea lui Augustin Lazăr. Reacţia procurorului general

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More