Știri
Declarațiile lui Cristian Borcea la ieșire din penitenciar. ”Trebuie să merg la psihiatrie”
Cristian Borcea a fost eliberat! Fostul finanţator al clubului Dinamo a declarat luni, la ieşirea din penitenciar, că doreşte să meargă la medic, deoarece cei peste patru ani petrecuţi după gratii au lăsat urme.
„După patru ani şi trei luni, care au fost nişte ani foarte grei, în primul rând trebuie să merg, cel puţin o lună de zile, la psihiatrie, să nu credeţi că o perioadă aşa de lungă nu lasă urme. Am ajuns la patru medicamente psihotrope pe seară, pentru problemele pe care le am”, a spus Borcea presei.
Borcea a arătat că în tot acest timp a învăţat să aprecieze mult mai mult oamenii de lângă el şi timpul petrecut lângă aceştia.
Cristian Borcea nu a dorit să comenteze pe tema revenirii sale în fotbal.
„Nu vreau decât să mă gândesc să merg la doctor, să îmi facă teste. Să nu credeţi că este uşor şi nu lasă urme aceşti patru ani. Vă daţi seama că nu a fost uşor şi nu este uşor pentru nimeni”, a precizat Borcea, care a adăugat că i s-au agravat problemele de sănătate.
De cine a fost așteptat la ieșirea din închisoare
El a fost aşteptat la ieşirea din închisoare de iubita sa, Valentina Pelinel.
Tribunalul Ilfov a decis luni definitiv eliberarea condiţionată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea.
Pe 2 mai, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au respins, în primă instanţă, cererea de eliberare condiţionată formulată de Cristian Borcea, care executa la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.
În 2017, Borcea a mai făcut o încercare de a ieşi mai devreme din închisoare, însă în octombrie anul trecut Tribunalul Ilfov i-a respins cererea de eliberare condiţionată.
Citește și: Valentina Pelinel și Borcea s-au căsătorit în SECRET? Imaginea care îi dă de gol
În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc.
Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind „spălaţi” prin intermediul unor firme off-shore.