Războiul între cei doi foști co-prezentatori și de ce nu, foști prieteni, știm cu toți cât de aprig și deschis este.
Recent, Oreste a aflat că este implicat într-un dosar, mai exact în dosarul ” Stupefiante pentru VIP- uri” și cum acesta nu s-a abținut niciodată să-i comenteze orientările politice ale lui Mircea Badea, toată lumea a fost curioasă să afle părerea prezentatorului de la Antenă despre situația în care fostul său co-prezentator se află.
Iar aceasta nu a întârziat să apară.
Răspunul lui Mircea Badea te va surprinde!
Reținut în declarații, se pare că acesta nu are nimic de spus, chiar mai mult nu vrea, după cum spune chiar el, să vorbească niciodată despre acest subiect.
„Doamne ferește! Nu vorbesc despre acest subiect niciodată. Nu vorbesc. Nu vobesc absolut nimic!„ a spus Mircea Badea pentru libertatea.ro.
După ce numele său ar fi apărut în dosarul ”stupefiante pentru VIP-uri”, Oreste a răbufnit și a spus lucrurilor pe nume chiar pe contul său de pe o rețea de socilizare.
”Hai ca au pitrocit-o mult… In 2003 cand il torpilam cu acelasi aplomb pe Adrian Nastase, am fost chemat la audieri la Parchet fiind suspectat ca am intretinut raporturi cu minore din Republica Moldova.
Presa obedienta a titrat atunci ca sunt locotentul lui Nutu Camataru… evident ca era o facatura ordinara menita sa ma compromita.
Astazi Ciuma Rosie incearca acelasi scenariu stupid, iar site-ul al carui patron este Pandele, printul Consort al Ciumafaiei Roz, Firea publica mizeria asta: Luni voi merge la DIICOT Ploiesti sa vad despre ce este vorba! Inteleg ca e un razboi total!
Ciește și: Oreste la cuțite cu Badea: „Mușchii tăi, carte nu are!”
Foarte bine, mi l-am asumat si merg mai departe! Fara mila! Fara prizonieri ! ca sa citez un spagasin obedient pupator de fese infractionale!”, a scris Oreste pe contul sau de Facebook.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-07-15T14:00:23+03:00 14:00
Acest site foloseste cookies.
Read More