Connect with us

Știri

Deputații au decis: Elena Udrea poate fi urmărită penal. Ce acuzații i se aduc

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, prin vot secret cu bile, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fostului ministru Elena Udrea.

Înaintea votului, Udrea a ținut un discurs în care a ironizat solicitările procurorilor anticorupție de urmărire penală.

„Eu mă întreb dacă nu v-aţi plictisit sau dacă vă era dor de mine. Personal mă simt ca într-un moment de standup comedy sau de standup tragi-comedy. Am toate motivele să solicit la Cartea Recordurilor să se înregistreze acest caz. Nu a mai existat niciodată un parlamentar împotriva căruia să se formuleze 16 cereri, de arestare preventivă, de reţineri, de urmărire penală, şi totul într-un an şi jumătate”, a spus Udrea, în apărarea sa, înainte de votul din Camera Deputaţilor.

Fostul ministru a spus că de fiecare dată când statul „are ceva de muşamalizat” apare un nou dosar pe numele ei şi se vede că se consumă foarte multă energie pentru „îngroparea unui singur om”.

„Este evident că am devenit acarul Păun al României şi inculpatul de serviciu”, a spus Udrea.

Săptămâna trecută, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, în care ar fi suspectată şi de două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale în cauza în care este cercetată deja, sub control judiciar, pentru cinci fapte de spălare de bani.

În acelaşi dosar a fost pusă sub control judiciar şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, fiind acuzată de instigare la abuz în serviciu şi la spălare de bani. Tot sub control judiciar, în aceeaşi cauză sunt cercetaţi Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top