Connect with us
Dezvăluiri despre practicile din secta Cercul. Liderul 'spiritual' abuza femeile vorbind despre îngerii lui Dumnezeu

Știri

Dezvăluiri despre practicile din secta Cercul. Liderul ‘spiritual’ abuza femeile vorbind despre îngerii lui Dumnezeu

Liderul sectei „Cercul” afla informaţii intime despre viaţa victimelor de la femeia care le racola pe tinere, unele dintre ele minore, şi care era confidenta fetelor. Acesta le spunea apoi că ştie toate acele detalii despre ele de la o fiinţă spirituală superioară, denumită Cehov1, primul dintre îngerii lui Dumnezeu, asemuit lui Iisus Hristos, cu care se afla în contact permanent, scrie news.ro.

După audierea mai multor victime, procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că liderul spiritual al sectei „Cercul”, Sebastian Apostolache, le explica adeptelor racolate că Dumnezeu are nouă îngeri principali, care sunt denumiţi Cehovi. C1 reprezenta Cehov1 şi, în explicaţiile lui Apostolache, acesta era Iisus, despre care spunea că este în contact permanent cu el.

„Sebi mi-a spus că trupul lui este un «recipient» vizitat periodic de «entităţi superioare», pe nume Cehovi şi chiar şi de spiritul lui Isus Cristos. Acest lucru mi l-a spus şoptit la ureche, motivând că, în permanenţă, este urmărit de alte entităţi negative. Am început să îi adresez întrebări despre lucrurile spirituale pe care mi le povestea dar, de fiecare dată, îmi explica fie prea vast astfel încât eu să nu pot înţelege (îmi spunea atâtea lucruri încât nici nu îmi mai aminteam ce întrebasem de fapt), fie că încă nu trebuie să ştiu deoarece nu sunt suficient de «evoluată» în calea spirituală încât să primesc un răspuns direct sau că aceste lucruri nu depind de el şi trebuie să întrebe divinitatea folosind masa şi paharul”, le-a spus procurorilor una dintre fete.

Cea mai sexy traficanta din lume, marturisire horror: Faceam sex cu cadavre!

O creatură gigantă a fost filmată pe un bloc din Rusia. VIDEO

Acest ritual al mesei şi paharului presupunea că Apostolache avea o masă cu litere şi îndrepta paharul către aceste litere formând cuvinte care ar fi fost, spunea el, mesajele lui Cehov1. În realitate, relatează martorele, sub masă era o coală A4 cu ajutorul căreia trişa.

„Sub masa respectivă, Sebi ţinea hârtie A4, pe care scria cuvintele formate din mişcarea paharului pe acele litere, şi pe care, apoi, le comunica tinerelor. De exemplu, atunci când Cehov1 îi scria «da-ţi viaţa» acesta le comunica faptul că a primit acest mesaj, şi prin urmare, ele trebuiau să-l aştepte pe el când iese de la duş, după care le lua pe rând şi întreţineau relaţii sexuale, pentru ca fiecare «viaţa» însemna orgasm”, se arată în una dintre declaraţiile aflat în dosarul DIICOT.

Ca să îşi întărească poziţia şi să reuşească să le convingă pe victime de puterile sale, Apostolache folosea informaţiile obţinute de racolatoarea principală, poreclită Nuşa.

Practici sexuale în numele Domnului, în secta Cercul

”Inculpatul, cunoscând toate informaţiile obţinute de Nuşa despre acele victime, le spunea acestora diferite chestiuni, ce se refereau la viaţa lor, spunându-le că aceste lucruri îi sunt comunicate de o forţă supranaturală care este în permanenţă cu el, dar pe care ele încă nu o pot vedea şi care se numeşte CEHOV, el având repartizat CEHOV1, despre care spunea că este însuşi Iisus”, se mai arată în actele procurorilor.

Odată ajunse în anturajul inculpaţilor, notează procurorii, „persoanele racolate sunt sfătuite de aceştia să rupă legăturile cu familia şi să se izoleze de restul semenilor, formându-şi propriul univers în cadrul grupului, implicându-se inclusiv în suportarea diverselor cheltuieli financiare pe care le presupune traiului în comun”.

Mai mult, arată anchetatorii, tinerele trebuiau să se abandoneze cu totul, ca fiinţe umane, nemaiavând dreptul să facă absolut nimic fără încuviinţarea lui Apostolache, care se recomanda ca „maestrul” în dezvoltarea lor spirituală.

”Acesta era cel care le spunea când şi ce să mănânce, când şi câte orgasme să aibă, când să se tundă, câţi centimetri din păr au voie să taie, ziua şi ora exactă când au voie să taie părul şi unghiile , dar şi faptul că nu voie să arunce părul tăiat (acesta fiind sufletul omului)”, se arată în referat.

Mai multe tinere din judeţul Mureş, între care minore, au fost racolate în ultimii opt ani de o sectă numită „Cercul”, ele fiind exploatate sexual de către liderul grupării, care a fost arestat preventiv în urma unei anchete DIICOT, în timp ce alţi membri ai grupului au fost plasaţi în arest la domiciliu.

Membrii grupării sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi trafic de minori în formă continuată.

Potrivit DIICOT, liderul spiritual al grupării se numeşte Eusebiu Sebastian Apostolache, iar ceilalţi membri cercetaţi sunt Sinoai Ildiko, Papai Marta, Birtalan Villo şi Gothard Veronika.

Suspecţii le-ar fi exploatat pe fete atât sexual, cât şi din punct de vedere material, ele „având obligaţia de a aduce toate câştigurile sau banii obţinuţi de la părinţii acestora în locuinţa unde erau ţinute închise, sub pretextul cheltuielilor comune cu mâncarea”. Din declaraţiile date anchetatorilor de către victime reiese că acestea primeau mâncare doar o dată pe zi, macaroane cu brânză, iar noaptea, după ritualurile sexuale, li se dădea pâine cu gem.

Procurorii spun că una dintre persoanele cercetate, Birtalan Villo, a fost iniţial victimă, ea fiind racolată când avea 11 – 12 ani, iar Apostolache ”a profitat de puţina experienţă de viaţă a acesteia, precum şi de labilitatea ei emoţional-afectivă, reuşind să-i inoculeze acesteia ideea că prin întreţinerea de relaţii sexuale cu el, în calitatea sa de maestru spiritual, avea posibilitatea să progreseze spiritual”.

Astfel, liderul grupării ar fi ajuns să fie ”perceput ca o divinitate” nu numai de către minoră, ci de către toate celelalte tinere racolate.

”Ulterior, inculpata Birtalan Villo a dezvoltat o relaţie de dependenţă totală (mentală, afectivă, sexuală). Coroborat cu lipsa mamei sale din ţară, şi-a dezvoltat această dependenţă de inculpat, ajungând ca din victimă minoră să devină racolator pentru alte tinere, ce urmau să fie prezentate apoi inculpatului”, mai spun procurorii DIICOT.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe sisteme informatice, medii de stocare a datelor informatice, numeroase pietre folosite în cadrul ritualurilor, obiecte sexuale folosite de către tinerele exploatate la ritualurile de la miezul nopţii, pungi în care toate membrele ”Cercului” erau obligate să-şi păstreze părul sau unghiile tăiate. A mai fi fost găsită o masă pe care Apostolache ar fi folosit-o la ritualuri.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top