Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunţat, sâmbătă, în cadrul comandamentului MAI, că ploile vor fi mai puţine începând de duminică.
Abia de miercuri, 4 iulie, vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori de peste 29, 30 sau chiar 31 de grade Celsius.
„Începând de mâine vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor. Izolat, vom mai avea cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 20 de litri pe metrul pătrat, iar la munte, la altitudini mai mari de 1.800 de metri este posibil să vorbim de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Regimul de temperaturi este mai scăzut comparativ cu perioada din calendar pentru că, în următoarele zile, vom înregistra valori în perspectiva maximelor cuprinse între 18 până la 25, cel mult 26 de grade, iar minime de 12-14 grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM).
Datele au fost furnizate în cadrul şedinţei comandamentului pentru situaţii de urgenţă de la Ministerul Afacerilor Interne.
„De abia începând din 4 iulie, vom putea să vorbim de temperaturi în creştere de la o zi la alta astfel încât, în special în partea de sud şi vest a ţării să vorbim de valori de temperaturi de peste 29, 30, 31 de grade”, a mai spus directorul ANM.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă dimineaţa o avertizare Cod roşu de inundaţii pentru râuri din bazinul hidrografic Trotuş, pe raza judeţelor Harghita, Bacău, Covasna şi Neamţ, valabilă până la ora 24:00.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de pericol, pe râurile din bazinul hidrografic Trotuş, judeţele Harghita, Bacău, Covasna, Neamţ.
Citește și Braşov: Peste 100 de pompieri militari intervin pentru evacuarea apei în mai multe localităţi
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinul inferior al râului Trotuş, aval staţia hidrologică Târgu Ocna, precizează INHGA.
Acest site foloseste cookies.
Read More