Connect with us
La ce ne ajută apa caldă şi care sunt beneficiile ei asupra organismului

Știri

Distrigaz Sud s-a inteles cu ELCEN. Bucurestenii nu vor ramane fara apa calda

Distrigaz Sud, distribuitor de gaze naturale controlat de grupul francez Engie, a ajuns la o intelegere cu Elcen pentru plata esalonata a datoriilor restante si va ridica poprirea pe conturile companiei de stat, acordul eliminand, pe moment, riscul unor intreruperi in alimentarea cu apa calda a Capitalei, a anuntat vineri seara Ministerul Energiei, citat de news.ro.

Distrigaz Sud Retele a pus joi poprire pe toate conturile Elcen, poprirea fiind extinsa si la clientii companiei de stat, inclusiv RADET, a anuntat compania Elcen, care sustine ca, din aceasta cauza, ar putea fi obligata sa opreasca productia de energie electrica si termica incepand de sambata.

Poprirea a fost instituita de catre Distrigaz Sud Retele pentru datorii neachitate in valoare de 11,67 milioane lei, reprezentand dobanzi de intarziere la plata a serviciilor de distributie a gazelor.

Citeste si:Conturile ELCEN au fost blocate

„Reprezentantii Elcen si Distrigaz au ajuns la o intelegere de principiu privind esalonarea, pana la sfarsitul acestui an, a sumei de 11,7 milioane de lei, reprezentand penalitati de intarziere aferente unor facturi din anii precedenti, conform titlului executoriu obtinut de Distrigaz impotriva Elcen”, a precizat ministerul.

Ca urmare a intelegerii, Distrigaz Sud va ridica poprirea instituita asupra conturilor Elcen, insa doar cu conditia respectarii de catre Elcen a obligatiilor asumate in protocolul semnat cu distribuitorul de gaze.

„In masura in care RADET isi va respecta obligatia de a intocmi luni ordinul de plata pentru achitarea subventiei scadente, se va putea vira catre Romgaz contravaloarea gazelor livrate si astfel, cel putin pentru moment, nu vor fi probleme in alimentarea cu apa calda”, a precizat Ministerul Energiei, care are in subordine compania Elcen.

Datoria principala asupra careia au fost calculate aceste penalitati de intarziere a fost achitata dupa data scadenta de catre Elcen, care motiveaza situatia prin neplata de catre RADET a obligatiilor catre Electrocentrale Bucuresti.

In total, RADET are datorii de peste 3,6 miliarde de lei catre Elcen.

Marti, Distrigaz Sud Retele a decis limitarea furnizarii de gaze naturale catre Elcen pentru a nu afecta alimentarea cu apa calda a locuitorilor din Bucuresti racordati la sistemul centralizat de furnizare a apei calde si agentului termic.

Masura, sustine compania, vizeaza locul de consum CTE Vest Cogenerare si a fost luata dupa ce au fost parcurse toate etapele de mediere in vederea esalonarii debitelor.

In cele sase sectoare ale Capitalei sunt 1,23 milioane de clienti bransati la sistemul centralizat de termoficare, in 566.000 de apartamente.

Elcen se afla sub autoritatea Ministerului Energiei si produce si distribuie energie termica si energie electrica. Este cel mai mare producator de energie termica din Romania. Asigura 40% din productia la nivelul tarii si 90% din productia din Bucuresti.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top