Connect with us
DNA cere închisoare cu executare pentru Sebastian Ghiță

Știri

DNA cere închisoare cu executare pentru Sebastian Ghiță

Procurorii DNA au cerut luni, la Instanţa supremă, condamnarea fostului deputat Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare. Cererea procurorilor vine în dosarul în care acesta este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate luni ultimul termen în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat, printre altele, pentru dare de mită, cumpărare de influenţă şi şantaj, ocazie cu care procurorul DNA a reiterat rechizitoriul şi a solicitat pedepse cu executare pentru cei judecaţi în acest caz.

Anchetatorul a precizat în faţa judecătorilor că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.

„Se impune ca pedepsele cu închisoare să fie executate în regim de detenţie efectivă. Această cauză este una de referinţă despre corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi cel politic”, a susţinut procurorul de şedinţă.

Citește și: Tudorel Toader a discutat cu ministrul sârb al Justiţiei despre cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă

Cu privire la Liviu Tudose, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, DNA a precizat că aceştia au înţeles „să subordoneze importantele funcţii de autoritate publică pe care le deţineau unor interese private din domeniul politic”.

Despre Sebastian Ghiţă, procurorul DNA a susţinut că şi-ar fi construit o reţea informativ-operativă incompatibilă cu statul de drept, adăugând că acesta s-a sustras de la judecată, aşa că nu există o garanţie că va executa pedeapsa.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În acest dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. Constantin Ispas – ofiţer de poliţie.

Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Conform DNA, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Citește și: O nouă lovitură pentru DNA. Lucian Onea, cercetat disciplinar în cazul lui Sebastian Ghiță

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

„Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti.

Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”, susţin procurorii.

Sebastian Ghiță le-a făcut promisiuni celorlalți inculpați, în schimbul unor informații

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere.

Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

Foto: Hepta.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top