Connect with us
Dosarul Colectiv

Știri

DNA: Peste 240 de parti civile au fost introduse in dosarul pompierilor de la Colectiv

Peste 240 de parti civile au fost introduse, de la declansarea procedurii de refacere a urmaririi penale, in dosarul pompierilor George Matei si Antonina Radu de la ISU Bucuresti-Ilfov, acuzati ca au facut verificari in clubul Colectiv fara a lua masuri, iar 15 persoane nu au raspuns citatiilor procurorilor militari, desi au fost citate si de doua ori, potrivit unui raspuns al DNA transmis la cererea News.ro.

Intr-un raspuns trimis la solicitarea News.ro, DNA arata ca in 15 februarie magistratii Curtii Militare de Apel Bucuresti au decis restituirea dosarului la DNA – Sectia militara pentru refacerea mai multor acte de urmarire penala. In 7 martie, procurorii militari ai DNA au reluat urmarirea penala, au stabilit actele de urmarire penala ce urmeaza a fi efectuate si au decis inclusiv refacerea rechizitoriului.

Prin urmare, noteaza DNA, ”s-a procedat la identificarea tuturor persoanelor vatamate, victimelor si succesorilor in drepturi ale acestora”.

Potrivit institutiei, au fost audiate, pâna in acest moment, peste 140 de persoane care au avut calitate fie de persoana vatamata, parti civile, fie ca victime, fie ca succesori in drepturi ai celor decedati.

Tuturor acestor persoane, prin intocmirea unor procese-verbale, le-au fost aduse la cunostinta obiectul cauzei, stadiul cercetarilor, calitatea in care doresc sa participe in procesul penal, drepturile si obligatiile procesuale.

Directia Nationala Anticoruptie mai arata ca pentru peste 100 de persoane constituite sau nu parti civile, dar având calitate de persoane vatamate in cauza care, din motive obiective nu s-au putut prezenta fiind anterior citate, procedura de comunicare a obiectului cauzei, a stadiului cercetarilor, a drepturilor si obligatiilor procesuale s-a realizat prin avocatii alesi.

Pâna la acest moment, procedura de introducere in cauza ca parti civile s-a realizat pentru un numar total de peste 240 persoane, se mai arata in raspunsul institutiei, iar alte 15 persoane nu s-au prezentat, desi au fost citate de doua ori, la date succesive.

In perioada imediat urmatoare, activitatile procedurale si procesuale vor continua cu alte persoane care au fost deja citate, mai arata DNA, care noteaza ca la cererea procurorilor militari au fost intocmite un raport de constatare criminalistica si un raport de constatare tehnico – stiintifica ale caror obiective si concluzii nu pot fi date publicitatii la acest moment.

In continuare, anchetatorii militari vor readministra si probele testimoniale din faza urmaririi penale desfasurata anterior restituirii. Totodata, la acest moment, se desfasoara procedurile judiciare de comunicare cu privire la obiectului cauzei, stadiul cercetarilor, drepturilor si obligatiilor procesuale cu persoanele, victime sau parti civile, care se afla in strainatate, indiferent ca sunt cetateni români sau straini.

Cercetarile in cazul Colectiv se fac in cadrul a trei dosare penale.

Primul dosar deschis, instrumentat de Parchetul instantei supreme, a fost cel de ucidere din culpa in care sunt urmariti patronii clubului Colectiv, Alin Anstasescu, George Mincu si Paul Gancea, administratorii firmei care a furnizat artificiile pentru concert, fratii Daniela si Cristian Nita, si unul dintre pirotehnistii care le-au montat, Viorel Zaharia. Intr-un dosar desprins din aceasta cauza, artificierul Marian Moise este cercetat sub control judiciar, de procurorii Parchetului instantei supreme, pentru ucidere si vatamare corporala din culpa si nerespectarea masurilor de securitate in munca.

Ulterior, DNA a inceput urmarirea penala a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone si a doua angajate din primarie, Luminita Ganea si Aurelia Iofciu, pentru abuz in serviciu, dupa ce au autorizat clubul Colectiv in absenta avizului de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti-Ilfov privind siguranta la incendiu.

In plus, la Sectia militara a DNA a fost deschis un dosar pe numele capitanilor Antonina Radu si George Matei de la ISU Bucuresti-Ilfov, tot pentru abuz in serviciu, acestia fiind acuzati ca au facut verificari in clubul Colectiv fara a lua masurile legale in privinta respectarii normelor de prevenirea si stingerea incendiilor. Matei si Radu au fost trimisi in judecata in 4 decembrie.

In urma incendiului din 30 octombrie 2015, si-au pierdut viata 64 de persoane, iar alte aproximativ 100 au fost ranite.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Știri

To Top