Connect with us
Doi dintre patronii Clubului Colectiv, reaudiaţi la DNA

Știri

Doi dintre patronii Clubului Colectiv, reaudiaţi la DNA

Doi dintre patronii Clubului Colectiv, Paul Gancea şi George Mincu, au ajuns vineri la sediul DNA pentru a fi reaudiaţi, ca martori, în dosarul pompierilor George Matei şi Antonina Radu de la ISU Bucureşti-Ilfov, acuzaţi că au făcut verificări în club fără a lua măsuri, scrie news.ro.

Paul Gancea şi George Mincu, doi dintre administratorii clubului Colectiv, au fost chemaţi, vineri, la DNA, pentru a fi reaudiaţi, ca martori, în dosarul pompierilor ISU, în urma deciziei Curţii Militare de Apel de a restitui cauza la DNA – Secţia militară pentru refacerea mai multor acte de urmărire penală.

Gancea a părăsit sediul DNA, fără a face declaraţii, în jurul orei 10.30. La aceeaşi oră, Mincu a ajuns la audieri.

Peste 240 de părţi civile au fost introduse, de la declanşarea procedurii de refacere a urmăririi penale, în dosarul pompierilor George Matei şi Antonina Radu de la ISU Bucureşti-Ilfov, iar 15 persoane nu au răspuns citaţiilor procurorilor militari, deşi au fost citate şi de două ori, potrivit unui răspuns al DNA transmis, pe 9 septembrie, la cererea News.ro.

DNA arată că în 15 februarie magistraţii Curţii Militare de Apel Bucureşti au decis restituirea dosarului la DNA – Secţia militară pentru refacerea mai multor acte de urmărire penală. În 7 martie, procurorii militari ai DNA au reluat urmărirea penală, au stabilit actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate şi au decis inclusiv refacerea rechizitoriului.

Prin urmare, notează DNA, ”s-a procedat la identificarea tuturor persoanelor vătămate, victimelor şi succesorilor în drepturi ale acestora”.

Potrivit instituţiei, au fost audiate, până în acest moment, peste 140 de persoane care au avut calitate fie de persoană vătămată, părţi civile, fie ca victime, fie ca succesori în drepturi ai celor decedaţi.

Tuturor acestor persoane, prin întocmirea unor procese-verbale, le-au fost aduse la cunoştinţă obiectul cauzei, stadiul cercetărilor, calitatea în care doresc să participe în procesul penal, drepturile şi obligaţiile procesuale.

Direcţia Naţională Anticorupţie mai arată că pentru peste 100 de persoane constituite sau nu părţi civile, dar având calitate de persoane vătămate în cauză care, din motive obiective nu s-au putut prezenta fiind anterior citate, procedura de comunicare a obiectului cauzei, a stadiului cercetărilor, a drepturilor şi obligaţiilor procesuale s-a realizat prin avocaţii aleşi.

Cercetările în cazul Colectiv se fac în cadrul a trei dosare penale.

Primul dosar deschis, instrumentat de Parchetul instanţei supreme, a fost cel de ucidere din culpă în care sunt urmăriţi patronii clubului Colectiv, Alin Anstasescu, George Mincu şi Paul Gancea, administratorii firmei care a furnizat artificiile pentru concert, fraţii Daniela şi Cristian Niţă, şi unul dintre pirotehniştii care le-au montat, Viorel Zaharia. Într-un dosar desprins din această cauză, artificierul Marian Moise este cercetat sub control judiciar, de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

Ulterior, DNA a început urmărirea penală a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi a două angajate din primărie, Luminiţa Ganea şi Aurelia Iofciu, pentru abuz în serviciu, după ce au autorizat clubul Colectiv în absenţa avizului de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov privind siguranţa la incendiu.

În plus, la Secţia militară a DNA a fost deschis un dosar pe numele căpitanilor Antonina Radu şi George Matei de la ISU Bucureşti-Ilfov, tot pentru abuz în serviciu, aceştia fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor de prevenirea şi stingerea incendiilor. Matei şi Radu au fost trimişi în judecată în 4 decembrie.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, iar alte aproximativ 100 au fost rănite.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top