Știri

Doliu la Casa Regală. Prinţesa Marina Sturdza a murit!

Prinţesa Marina Sturdza a murit la New York, după o lungă suferinţă. A venit ultima dată în ţară anul acesta, când l-a întâmpinat pe prinţul Charles, în aprilie.

Prințesa Marina Sturdza s-a născut la 1 apriilie 1952 în România şi este descendenta unei vechi viţe domneşti. La vârsta de 3 ani, Marina Sturdza a fost scoasă în secret din ţară, familia ei fugind de ororile comunismului.

După fuga din România comunistă, a crescut în Canada, a vrut să facă diplomaţie, dar a devenit jurnalistă. Designul, moda şi arhitectura au fost alte domenii în care prinţesa a excelat. Astfel i-a cunoscut pe cei mai mari creatori de modă ai secolului al XX-lea.

După experienţele profesionale expuse mai sus, a urmat plecarea la Geneva, pe un post global la UNICEF, scrie Evenimentul Zilei.

În România s-a întors după 1990, iar în Republica Moldova a contribuit la deschiderea primului centru de îngrijire paliativă pentru pacienţi cu boli în stadii terminale – Hospice „Angelus”.

Deşi plecată din ţară la doar 3 ani, prinţesa nu a uitat să vorbească limba română şi chiar i-a criticat pe urmaşii regelui Mihai care nu făceau acest lucru.

Drept sa va spun gasesc ca este o rusine. Asta va spun si le spun si lor. Din moment ce ai istoricul si antecedentele astea mi se pare o obligatie morala si de mandrie fata de tara ta ca trebuie sa vorbesti limba, spunea aceasta, într+un interviu acordat ziare.com.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-10-22T18:19:42+03:00 18:19

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More