Liviu Dragnea a afirmat că mai mulți parlamentari PSD au acuzat existența unor „infiltrați” în partid, care ar „asculta” de președintele Klaus Iohannis.
„N-o să spun nume astăzi, dar şi la grup au fost colegi care au ridicat această problemă, şi în plen şi în particular. Nu vreau să deschidem aceste subiect în aceste zile, dar îl vom aborda şi îl vom limpezi foarte curând. Vreau în primul rând ca aceste discuţii să fie discuţii lămuritoare pentru a afla tot partidul de ce în astfel de momente unii au o astfel de poziţie”, a spus președintele PSD, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.
Totodată, Liviu Dragnea a negat că el și premierul Sorin Grindeanu ar fi în conflict.
„Am venit separat pentru că eu am venit de la mine, de la birou, şi dumnealui a venit de la Guvern. Nu, nu are de ce să fie (un conflict între el şi Grindeanu, n.r.), am spus şi astăzi la grup, am spus şi aseară, are susţinerea mea totală premierul Grindeanu şi actualul Guvern”, a spus Dragnea.
În ceea ce privește protestele din țară, social-democratul a afirmat că dacă manifestanțiile continuă după abrogarea OUG 13, înseamnă că este vorba despre un „protest politic”.
„Colegii mei au spus şi ei că creşte nervozitatea în rândul membrilor şi simpatizanţilor noştri pentru că, în opinia lor, după ce ordonanţa a fost abrogată, şi protestele continuă, înseamnă că asistăm la altceva, de fapt un protest politic după alegerile care au fost desfăşurate în mod corect (…) Eu în continuare fac apel la calm. Ceea ce îmi era teamă s-a întâmplat. Aseară, un grup de oameni nemulţumiţi s-au strâns la Palatul Cotroceni şi teama mea e că acolo va fi un bulgăre de zăpadă”, a afirmat Dragnea.
Citește și: Surse: Florin Iordache va demisiona din funcția de ministru al Justiției
Totodată, Dragnea a mais spus că dorește o dezbatere pe tema Codurilor Penale, înainte de a se iniția proiecte de modificare în Parlament.
„Faptul că atât de multe articole din Codul penal au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională pe mine mă face să cred că pe marginea acestor două conduri penale trebuie să înceapă o analiză serioasă, poate sub egida Academiei, la care să participe asociaţiile magistraţilor, barourile de avocaţi, experţi de la Consiliul Europei care am înţeles că şi-au şi exprimat disponibiltiatea, pentru că mulţi încep să îşi pună problema dacă aceste coduri în întregul lor sunt în regulă”, a spus Dragnea.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-02-06T15:48:47+02:00 15:48
Acest site foloseste cookies.
Read More