Koku Istambulova este cea mai în vârstă femeie din lume. La 1 iunie, aceasta a împlinit 129 de ani. Chiar dacă a trăit o viață care ar putea fi oricând un film de succes, femeia are un singur mare regret.
Femeia şi-a pierdut toate documentele în cel de-al doilea război din Cecenia, din perioada 1999 şi 2009. Așa că guvernul rus i-a eliberat un pașaport în urmă cu câțiva ani și care atestă că femeia a atins această vârstă imposibilă pentru mulți dintre noi.
În cei 129 de ani de viaţă, Koku Istambulova a supravieţuit războiului civil rus, celui de-al Doilea Război Mondial şi deportării cecene din 1944. Avea 27 de ani când Revoluţia Rusă l-a răsturnat pe ţarul Nicolae al II-lea, 55 când s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial şi 102 când s-a prăbuşit Uniunea Sovietică.
Femeia a avut o viaţă dificilă, marcată de tragedii, precum moartea unui copil la vârsta de cinci ani. În urmă cu şase ani şi-a pierdut ultima fiica, Tamara.
„Nu am ales eu să trăiesc atât de mult timp, a ales Dumnezeu. Există oameni care fac totul pentru a rămâne în formă şi a trăi bine. Eu nu am făcut nimic, cu excepţia faptului că am mâncat puţin din ceea ce nu-mi place, cum ar fi carnea şi am mancat mult din ceea ce ador, adică laptele fermentat. Însă nu am avut nici o singură zi de fericire, pentru mine, viaţă este o pedeapsă de la Dumnezeu“, a dezvăluit femeia deznădăjduită.
Singurul său moment de mulțumite a fost acela în care a intrat într-o casă pe care a reușit să o construiască singură, cu propriile sale mâini.
„Care a fost cea mai fericită zi din viața mea? A fost atunci când am intrat pentru prima oară în casa mea. Era foarte mică, dar a mea. Am construit-o cu mâinile mele. Cea mai bună casă din lume. Am locuit acolo 60 de ani”.
Fondul de pensii din Rusia susţine că în ţară există 37 de persoane cu vârste de peste 110 de ani, numai că aceste date, inclusiv longevitatea lui Koku, sunt imposibil de verificat din cauza lipsei certificatelor de naştere sau a unor documente din copilărie
Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-18T16:43:25+03:00 16:43
Acest site foloseste cookies.
Read More