Situația din țara noastră este din ce în ce mai dificilă din cauza pandemiei de coronavirus, care a schimbat complet viețile noastre și cursul firesc al lucrurilor. Unul dintre cele mai afectate domenii a fost cel al educației, care a trecut prin transformări grave. Deși școlile s-au deschis pentru puțin timp, acestea au fost închise din nou și toți elevii își desfășoară activitatea de acasă. Multe voci susțin redeschiderea școlilor, de la părinți și elevi, până la profesul Alexandru Rafila, care crede că școala online are multe dezavantaje.
În ultima vreme, tot mai multe voci ceri redeschiderea școlilor. Părinții sunt cei mai revoltați și cer ca cei mici să-și desfășoare din nou cursurile în școli, mai ales din cauza faptului că nu se descurcă cu supravegherea lor la cursurile online, mulți dintre ei fiind plecați la serviciu de-a lungul zilei. Nici elevii și profesorii nu sunt prea încântați de orele în șir petrecute în fața calculatorului.
Profesorul Alexandru Rafila cere și el redeschiderea școlilor. Acesta susține că instituțiile de învățământ au fost închise atunci când nu trebuia în prima tură, când numărul de infectări era unul destul de mic, comparativ cu cel de acum, care a crescut drastic.
Mai mult, profesorul Rafila crede că un copil nu poate fi ținut luni întregi să se pregătească din fața unui ecran și că şcolile primare, cel puţin, ar fi trebuit să rămână deschise în această perioadă, pentru că dezvoltarea psiho-socială va fi afectată grav de lipsa interacțiunii față în față, lipsa de socializare.
Astfel, el susține că cei mici nu trebuie să sufere din cauza faptului că nu toți respectă măsurile impuse de autorități și crede că elevii de vârste mici vor avea de suferit din cauza faptului că nu vor interacționa cu profesorii și nu vor avea parte de experiența școlii normale. Rafila susține că școlile sunt amenajate corespunzător și pot primi elevii.
”Nu am fost predictivi, am fost doar reactivi. Noi am închis şcolile când nu era cazul. Este foarte clară poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind menţinerea deschisă a şcolilor, măcar a celor primare, pentru că aceşti copii, dacă au condiţii de învăţământ, şi şcolile am înţeles că au fost amenajate în acest sens, trebuie să primească copiii.
Asta este principala problemă. Copiii trebuie să interacţioneze unii cu alţii, trebuie să interacţioneze cu cadrele didactice, nu putem ţine un copil în faţa unui ecran luni de zile pentru că ne e frică de ce s-ar putea întâmpla, pentru că nu ne pregătim sau pentru că negăm recomandările unor organizaţii internaţionale.”, a spus Alexandru Rafila.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-11-25T11:57:42+02:00 11:57
Acest site foloseste cookies.
Read More