Educatie

Bacalaureat 2020. Ce reguli trebuie să respecte elevii

În urma pandemiei de coronavirus, învățământul a fost dur afectat. Încercarea la care a fost supus acest domeniu a dus la desfășurarea activității educative în mediul online, pentru a preveni aglomerarea din sălile de curs și, implicit, infectarea cu noul coronavirus. Cu toate acestea, examenul de Bacalaureat 2020 se desfășoară în regim fizic, începând de luni, 22 iunie. Pe lângă măsurile preventive impuse de autorități, elevii trebuie să respecte mai multe reguli pentru ca examenul să se desfășoare în parametri normali.

Bacalaureat 2020. Ce reguli trebuie să respecte elevii

În perioada 11-17 iunie, a avut loc echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale. Media aritmetică a mediilor din cei 4 ani de la materiile respective vor reprezenta calificativele pentru Bac.

Luni, 22 iunie, elevii vor susține proba scrisă la Limba și literatura română, iar miercuri, 24 iunie, proba la matematică sau istorie, în funcție de specializarea fiecăruia. Joi, examenul de Bacalaureat 2020 se încheie cu susținerea probei la alegere. Pe 23 iunie, elevii din partea minorităților naționale vor susține examenul la limba maternă.

Pentru a promova, fiecare elev trebuie să aibă echivalate, recunoscute sau să fi susținut toate examenele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. De asemenea, trebuie să susțină toate examenele și să obțină cel puțin nota 5 la fiecare. În plus, media celor trei probe trebuie să fie minimum 6 pentru a fi considerat admis.

Examenele încep în jurul orei 9, însă candidații trebuie să fie în clase între 7:30 și, cel mai târziu, ora 8:30. Înainte de a intra în centrul de examen, ei vor fi supuși triajului epidemiologic, fiindu-le luată temperatura într-un loc ferit de soare. Aceasta nu trebuie să depăşească 37,3 grade. În caz contrar, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute. Se va ține cont și de alte detalii ce pot fi observate, precum tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată.

Desfășurarea examenului

Pentru rezolvarea subiectelor, elevii vor avea la dispoziție 3 ore. Înainte de a primi subiectele, examinatorii le prezintă elevilor modul în care se desfășoară examenul și cum vor trebui să completeze datele personale pe foaia tipizată. De asemenea, le este adus la cunoștință faptul că nu trebuie să dețină asupra lor nicio sursă de inspirație, ci doar instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră și actul de identitate. Înainte de lipirea colțului negru, examinatorii vor verifica corectitudinea datelor.

Cei care nu respectă aceste reguli vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Acești candidați nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More