Educatie
Când poate reîncepe școala. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti Covid-19, a anunțat că, cel mai probabil, elevii se vor întoarce în siguranță la școală abia în primăvară. Deși până acum s-a vehiculat data de 11 ianuarie, medicul militar este de părere că abia după luna martie se pot reîncepe cursurile în școli.
Valeriu Gheorghiță susține că elevii se vor reîntoarce în bănci după luna martie 2021
Au existat persoane din Ministerul Educației care au declarat că școala ar putea să reînceapă din data de 11 ianuarie, însă coordonatorul campaniei de vaccinar susține că acest lucru va fi posibil doar când elevii vor fi pe deplin în siguranță. Asta înseamnă că tot personalul din școli va trebui să fie vaccinat înainte de reluarea cursurilor. În acest moment medicul Gheorghiță susține că siguranța nu le este garantată elevilor, așa că școala online este în continuare soluția pentru a-i proteja pe cei mici.
El a mai precizat că la finalul lunii martie- începutul lunii aprilie se va începe a treia etapă de vaccinare, când vor primi vaccinul anti Covid toate cadrele didactice. Redeschiderea școlii ar trebui să se facă, în opinia sa, după aceastp etaă. Doar așa elevii vor fi în deplină siguranță. După vaccinarea profesorilor, a învățătorilor și a educatorilor nu vor mai exista atât d emulte cazuri grave, care să necesite spitalizare, mai precizează Valeriu Gheorghiță.
„Am putea redeschide şcoala în siguranţă la sfârşitul lui martie – începutul lui aprilie, când începem a treia etapă de vaccinare. Cam asta este perioada în care noi estimăm începerea vaccinării împotriva COVID-19 în etapa a treia, deci atunci vom fi terminat deja etapa a doua de vaccinare, adresată persoanelor populaţiei vulnerabile şi cea a categoriilor de persoane care deservesc activităţi esenţiale.
Redeschiderea școlilor, adică revenirea la scenariul verde, s-ar putea face abia în urma vaccinării cadrelor didactice şi persoanelor din categoriile vulnerabile, ceea ce ar însemna undeva la finalul lunii martie, începutul lunii aprilie. În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă”, a explicat șeful Comitetului de coordonare a vaccinării împotriva COVID-19.