Educatie

Cursurile la școală ar putea fi reluate în 11 ianuarie. Anunț de la Secretarului de Stat al Ministerului Educației

Cursurile la școală ar putea fi reluate în 11 ianuarie, potrivit unui anunț făcut de secretarul de stat al Ministerului Educației. Astăzi elevii au întâmpinat mai multe probleme din cauza Google, care a fost picat cu toate serviciile aferente timp de mai bine de 20 de minute.

Cursurile la școală ar putea începe în 11 ianuarie. Care este condiția principală

Vești bune pentru elevi! Aceștia ar putea reveni în bănci din data de 11 ianuarie, însă decizia depinde de situația epidemiologică la nivel național. Secretarul de stat în Ministerul Educației susține că autoritățile în domeniu doresc reluarea cursurilor față în față în cât mai multe zone ale țării, însă decizia va putea fi luată aproape de momentul respectiv.

Până atunci copiii vor învăța în continuare online, deși aceast variantă a fost contestată de mulți părinți în ultima perioadă. Astăzi elevii au chiar nevoiți să stea pe tusă deoarece Google a avut probleme serioase cu serverele și a picat, împreună cu toate serviciile aferente printre care și Gmail și Google Docs. Jean Badea a vorbit și despre această situație și a subliniat faptul că reprezentanții Google au fost contactați rapid și aua sigurat autoritățile că situația va fi remediată, ceea ce s-a și întâmplat în scurt timp.

”Astăzi, cursurile s-au desfășurat normal, cu precizarea, că timp de 20 de minute, întradevăr, serviciile Google s-au oprit. Am contactat reprezentanții Google, ne-au asigurat că pornesc și întradevăr, au pornit foarte repede, deci, practic, a fost o întrerupere de 20 de minute, pe care de altfel, am experimentat-o și noi la Ministerul Educației, fiind într-o videoconferință, organizată chiar de Guvern.

Nu aș spune că au fost chiar afectați. Aș putea spune că a fost vorba de o întrerupere de 20 de minute (…) Lucrurile au revenit la normal în scurt timp, după 20 de minute, atunci când practic, toate serviciile au fost repornite. Ne dorim ca începând cu data de 11 ianuarie, să reluăm, pe cât posibil, sau într-o pondare cât mai mare cursurile față în față, însă așa, după cum știm, aceasta depinde în mare parte de situația edidemiologică la nivel național.

Am făcut apel în această perioadă  la părinți, la elevi, la cadre didactice, mai ales în contextul în care se apropie și vacanța, iar tentația de a ne întâlnic cu cei dragi este mare, să fim precauți, tocmai pentru a contribui și noi, ca sistemul de educație la lupta pe care medicii o duc în sistemul de sănătate și să putem să revenim în școală, în bănci, așa cum ne dorim”, a spus Jean Badea, secretar de stat în Ministerul Educației la Antena 3.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-14T18:49:02+02:00 18:49

Share
Scris de
Andrei Elena
Stiri Despre cursuriscoala online

Acest site foloseste cookies.

Read More