Școlile și grădinițele din România se deschid după sărbători, conform calendarului, adică pe 11 ianuarie. Ministrul Educației a precizat în ce condiții se va întâmpla asta și mai ales cum vor reveni copiii la cursurile fizice. Noul ministrul al Educației a făcut declarații cu privire la acest subiect. Ce trebuie să știe elevii și părinții din România.
Potrivit Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, școlile și grădinițele din țara noastră ar trebui să fie deschise conform calendarului, pe 11 ianuarie, când de termină vacanța de iarnă. Deschiderea instituțiilor de învățâmânt se va face etapizat, începând cu grădinițele, apoi școlile primare și cele gimnaziale și terminând cu învățământul universitar.
„Cu siguranță ar fi o deschidere etapizată, spune ministrul Educației, în sensul că mai întâi ar putea lua partea la cursurile fizice cei de la grădinițe și școlile primare și apoi școala gimnazială și învățământul preuniversitar, respectiv învățământul universitar”, a declarat noul ministru al Educației.
Data de 11 ianuarie pentru este deocamdată o variantă de lucru. Totul ține de contextul epidemiologic și de evoluția noii forme pe care a căpătat-o virusul și care vizează copiii, după cum a precizat ministrul Cîmpeanu.
Noul Ministru al Educației a declarat că va urmări cum cum procedează și alte state și că trebuie să se consulte cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice.
„Sistemul de educație cuprinde peste 3 milioane de elevi, peste 500 de mii de studenți, sute de mii de cadre didactice și personal didactic auxiliar. Este cel mai mare sistem public din orice țară. Este sistemul, care alături de sistemul de sănătate, a plătit cele mai mari costuri în această perioadă, cu totul specifică, a pandemiei”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Conform calendarului, elevii ar trebui să se întoarcă la școală din data de 11 ianuarie 2021, după finalizarea vacanței de iarnă. Atunci începe oficial semestrul I. Structura anului școlar mai prevede o vacanță pentru elevi la început de an, mai exact din 30 ianuarie până pe 7 februarie. Este vorba despre vacanța intersemestrială.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-28T11:49:11+02:00 11:49
Acest site foloseste cookies.
Read More