Educatie

Se închid toate școlile din România. Motivul pentru care creșele și mall-urile rămân deschise

Se închid toate școlile din România, au anunțat astăzi autoritățile centrale. Toate instituțiile de învățământ din țara noastră vor fi închise începând de luni, 9 noiembrie. Elevii vor face școala online, de acasă. Măsura va fi în vigoare timp de 30 de zile.

Se închid toate școlile din România

De luni, 9 noiembrie, toate instituțiile de învățământ din România vor fi închise. Școala se va face online, fiecare elev va participa la ore din fața laptopului sau al tabletei. Măsura face parte dintr-un set de restricții impuse de către autorități cu scopul de a limita răspândirea noului virus.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat că se așteaptă la o continuare a creșterii cazurilor de infectare cu virusul SARS COV 2 și că este nevoie de respectarea măsurilor timp de 30 de zile pentru a avea un impact pozitiv.

„Efortul nostru comun poate că va duce la scăderea incidenței. Dacă implementăm măsurile corect, putem vedea o scădere a numărului de îmbolnăviri peste o lună”, a declarat Raed Arafat.

De ce rămân deschise creșele

La finalul conferinței de presă organizată vineri, 6 noiembrie, a avut loc o sesiune de întrebări din partea jurnaliștilor, la care a răspuns șeful Comandamentului pentru Situații de Urgență.

Printre altele, Raed Arafat a fost întrebat care este motivul pentru care rămân deschise creșele și afterschool-urile, în situația în care școlile vor fi închise.

Răspunsul lui Arafat a fost următorul: Pentru că este greu pentru părinții care muncesc. Sigur, telemunca va duce la scăderea activității creșelor.

Piețele închise, mall-urile deschise

Autoritățile au anunțat vineri, 6 noiembrie, interzicerea funcționării piețelor, și târgurilor. Excepție fac piețele închise, cu respectarea normelor.

Mall-urile rămân deschise pentru că, spune Raed Arafat: în piețe, regulile nu sunt întotdeauna respectate și oamenii plătesc cu bani cash, lucruri care contribuie la răspândirea virusului.

Măsurile au fost luate pentru o perioadă de 30 de zile, pentru a avea un impact semnificativ. Peste o lună, situația va fi evaluată din nou și se va decide atunci ce măsuri rămân în vigoare.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-11-06T13:06:35+02:00 13:06

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More