Știri

Elena Udrea a primit șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute

Astăzi, Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Sentința Înaltei Curți nu este definitivă.

Aceasta a fost condamnată pentru luare de mită și abuz în serviciu. Elena Udrea a fost achitată pentru acuzația de deturnare de fonduri europene.

Rudel Obreja a primit cinci ani de închisoare. Ștefan Lungu, soțul prezentatoarei TV, Anca Lungu, a primit un an și jumătate de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu, consilierul lui Udrea, a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită. Omul de afaceri Dragoş Marius Botoroagă, patronul Consmin SA, a fost condamnat la doi ani şi 6 luni cu suspendare, pentru dare de mită.

Procurorii care au anchetat cazul ceruseră o pedeapsă de 21 de ani de închisoare.

„Evident e un moment important după doi ani şi ceva de când durează acest proces. Acest dosar este făcut exclusiv pe declaraţiile unor persoane care au încercat să se salveze în felul acesta. Din punctul meu de vedere aşa cum am cerut soluția nu poate să fie decât aceea de achitare”, a spus Elena Udrea, potrivit digi24.

Dosarul Gala Bute a ajuns în instanță în 2015

În luna aprilie 2015, dosarul Gala Bute a ajuns la Instanța Supremă. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Articole pe aceeași temă:

Elena Udrea ar putea primi astăzi sentința în dosarul „Gala Bute”

Sentința în dosarul Gala Bute. Elena Udrea riscă 21 de ani de închisoare

 

Acest articol a fost actualizat la: 2017-03-28T17:52:31+03:00 17:52

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More