Elevii intră în VACANŢĂ începând de luni! Când se vor întoarce la şcoală
Elevii au revenit marți la școală, după vacanța de primăvară, în care au intrat la jumătatea lunii aprilie. Aceasta a fost ultima vacanță înainte de cea de vară, dar ei vor mai beneficia de zile libere până la acea dată.
Astfel, joi, 1 iunie, este Ziua Copilului, care devine zi liberă de anul acesta. Urmează Rusaliile, sărbătoare liberă legală, pe 4 și 5 iunie (4 iunie e duminicp, iar 5 iunie luni). Așadar, este foarte posibil ca și vineri, 2 iunie, să fie declarată zi liberă pentru a face punte între aceste zile legal libere.
Astfel, elevii ar urma să beneficieze de o mini-vacanță de 5 zile.
Elevii claselor a VIII-a vor termina cursurile mai devreme, pe 9 iunie, iar cei de clasa a XII-a încheie semestrul pe 26 mai. Vacanța de vară va începe pe 17 iunie și va ține până la 10 septembrie.
Citește și: Structura anului scolar 2016-2017. Ce modificari importante s-au facut