Un elicopter de mici dimensiuni care efectua activități agricole s-a părbușit miercuri în zona de deal de pe raza municipiului Turda.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj, în urma apelului la numărul unic de urgență 112, imediat au fost alertate o autospecială complexă de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor.
La fața locului au intervenit o ambulanță SMURD pentru victime multiple (ATPVM) și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.
„În urma verificărilor, în elicopter se aflau două persoane, care au ieșit din interiorul aeronavei și nu prezintă probleme medicale”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
Cele două victime au fost evaluate medical de echipajul ambulanței. Dacă situația acestora o va impune vor fi transportați la spital.
Avion prăbușit în Cuba. Un avion al companiei Cubana de Aviation s-a prăbușit la ora locală 12:30, la scurt timp după ce aeronava a decolat de pe aeroportul Havana Internațional, scrie AIR24.ro.
Conform primelor înformații, furnizate de autoritățile din Cuba, nu exită supraviețuitori. La bord au fost 107 pasageri.
AIR24.ro transmite în format LIVE TEXT toate detaliile despre avionul prăbușit aici.
Un avion al companiei cubaneze Cubana de aviacion cu 104 pasageri la bord s-a prăbuşit vineri la scurt timp după ce decolase de pe Aeroportul Jose Marti din Havana, făcând ”un număr ridicat” de victime, potrivit autorităţilor, iar presa de stat a anunţat că trei supravieţuitori sunt internaţi ”în stare gravă”, transmite AFP.
„Trei pasageri au supravieţuit accidentului. Sunt într-o stare gravă şi au fost internaţi deja în spital”, a informat pe site-ul său cotidianul oficial Granma.
„A avut loc un regretabil accident aerian. Veştile nu sunt încurajatoare, se pare că există un număr ridicat de victime”, a declarat preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, venit foarte repede la locul accidentului.
Miguel Diaz-Canel a menţionat prezenţa la bord a nouă membri ai echipajului „străini”, fără să spună cu exactitate dacă aceştia fac parte dintre cei 104 pasageri menţionaţi de autorităţi.
Surse aeroportuare şi martori oculari au precizat pentru AFP că aparatul Boeing 737, care se îndrepta spre Holguin (estul Cubei), s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, în momentul în care a efectuat primul viraj. Citește continuarea AICI.
Foto: ISU Cluj.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-05-23T12:22:13+03:00 12:22
Acest site foloseste cookies.
Read More