Știri
EURO 2020: România, în grupă cu Spania, Suedia, Norvegia, Malta și Feroe
Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Feroe şi Malta, potrivit tragerii la sorţi efectuate duminică la Dublin.
Meciurile turneului final se vor desfăşura în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, în 12 ţări, Anglia, Azerbaidjan, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, România, Rusia, Scoţia, Spania şi Ungaria.
Arena Naţională din Bucureşti va fi gazda a patru meciuri de la turneul final de peste doi ani, trei partide din cadrul Grupei C (14, 18 şi 22 iunie) şi un meci din optimile de finală (29 iunie).
Delegaţia României la Dublin a fost formată din preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, selecţionerul echipei naţionale, Cosmin Contra, secretarul general Radu Vişan, ofiţerul de presă al naţionalei, Gabriel Berceanu, team managerul tricolorilor, Cătălin Gheorghiu, precum şi Primarul Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea.
Finala EURO 2020 va avea loc pe stadionul Wembley din Londra, în data de 12 iulie 2020.
Tragerea la sorţi a fost efectuată de foştii internaţionali irlandezi Ronnie Whelan şi Robbie Keane, şi foştii internaţionali portughezi Nuno Gomes, Vitor Baia.
Grupele preliminare pentru EURO 2020:
Grupa A: Anglia, Cehia, Bulgaria, Muntenegru, Kosovo;
Grupa B: Portugalia, Ucraina, Serbia, Lituania, Luxemburg;
Grupa C: Olanda, Germania, Irlanda de Nord, Estonia, Belarus;
Grupa D: Elveţia, Danemarca, Irlanda, Georgia, Gibraltar;
Grupa E: Croaţia, Ţara Galilor, Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan;
Grupa F: Spania, Suedia, Norvegia, România, Insulele Feroe, Malta;
Grupa G: Polonia, Austria, Israel, Slovenia, Macedonia, Letonia;
Grupa H: Franţa, Islanda, Turcia, Albania, R. Moldova, Andorra;
Grupa I: Belgia, Rusia, Scoţia, Cipru, Kazahstan, San Marino;
Grupa J: Italia, Bosnia-Herţegovina, Finlanda, Grecia, Armenia, Liechtenstein.
La EURO 2020 se vor califica doar primele două clasate din fiecare grupă. Meciurile din preliminariile EURO 2020 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2019.
Ultimele patru naţionale calificate la turneul final vor fi stabilite în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor, în martie 2020. Cele mai bune 4 echipe din fiecare ligă dintre cele care nu obţin calificarea prin intermediul preliminariilor (repartizarea se face pornind de la Liga D spre Liga A, cu posibilitatea alocării locului unei echipe dintr-o ligă inferioară în eventualitatea în care toate celelalte sunt deja calificate) îşi vor disputa câte un loc la EURO. Se vor juca semifinale, într-o singură manşă, pe terenul echipei mai bine clasate în Liga Naţiunilor, şi finala (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea play-off-ului fiecărei ligi va merge la EURO 2020.