Connect with us
Dezvantajul României U21 în meciul cu Finlanda. Ce scor e acum

Știri

EURO U21 2019 | România – Franța, ultimul meci din grupa C, se joacă luni, de la ora 22:00

România U21 înfruntă luni Franţa, de la 22:00, în ultimul meci din Grupa C a Campionatului European U21. Un rezultat pozitiv le asigură elevilor lui Mirel Rădoi prezenţa în semifinale şi implicit calificarea la Jocurile Olimpice din 2020.

Cele două formaţii au câte şase puncte şi sunt la egalitate în fruntea clasamentului: ”Din punct de vedere fizic şi din punct de vedere mental sunt problemele pe care le avem. Cred că mâine seară, la ora partidei, vor fi şi ceva schimbări. Va trebui, până mâine seară, să găsim soluţii, să-i relaxăm puţin, dar să le arătăm exact ceea ce trebuie să facă. În aceste două meciuri am arătat şi unitate, determinare, spirit, sacrificiu şi cred că mâine seară, înainte de toate, vom avea nevoie de echilibru”, a spus Rădoi, la conferinţa de presă.

Cea mai sigură variantă pentru reprezentativa Hexagonoului este victoria, iar în cazul unei înfrângeri, aceştia vor fi eliminaţi. Elevii lui Sylvain Ripoll nu vor să rişte, astfel că vor încerca să producă prima înfrângere din mandatul lui Mirel Rădoi la ”cârma” reprezentativei U21, într-un meci oficial:

„Nu am jucat cum ne-am dorit în primele două meciuri. Am suferit mult în partida cu Croaţia, trebuie să ne recuperăm şi să fim în cea mai bună formă. Nu ne mulţumim cu egal în faţa României, noi trebuie să câştigăm grupa! Nimic nu e sigur în fotbal, iar dacă jucăm la egal şi primim gol în ultimele minute, riscăm să fim eliminaţi. Ar fi o greşeală să jucăm la egal”, a declarat Lucas Tousart, la conferinţa de presă.

Emanuel Laurențiu - redactor. Colegul nostru redactează știri în domeniile știri interne, știri externe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top