Eurovision 2018: Trupa The Humans pleacă la Tel Aviv pentru a promova piesa României. Israel Calling 2018

Trupa The Humans pleacă în Israel pentru a promova piesa cu care România, participa în semifinala Eurovision 2018, în speranța ca țara noastră se va califica la finala Eurovision 2018. În a doua zi a Sărbătorilor Pascale, The Humans, reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2018, vor decola spre Tel Aviv, pentru a promova piesa „Goodbye” în cadrul evenimentului „Israel Calling 2018”.

Cea de-a treia ediţie a show-ului din Ţara Sfântă dedicat Eurovision Song Contest se va desfăşura pe durata a patru zile, în două oraşe diferite şi se anunţă plină de surprize. Evenimentul, iniţiat de cunoscutul producător de televiziune Tali Eshkoli, va beneficia de o expunere uriaşă: toate momentele importante vor fi transmise în timp real, pe Twitter, Instagram şi Facebook şi nu vor lipsi conferinţele de presă, cu mass-media locală şi străină.

„Suntem fericiţi pentru că am fost invitaţi la concertul de promovare din Israel. Ne dorim ca piesa noastră, „Goodbye”, să se facă din ce în ce mai remarcată şi mesajul nostru să ajungă departe, la cât mai mulţi oameni. Vrem să cucerim fanii Eurovision şi să primim voturi din partea lor în finala de la Lisabona”, au spus The Humans, la plecarea spre Tel Aviv. „Sperăm ca la acest eveniment să ne întâlnim şi cu românii plecaţi în Israel, susţinerea lor fiind deosebit de importantă pentru noi. Vom cânta cu tot sufletul, astfel încât să avem o prestaţie memorabilă. Ne încearcă un sentiment de mândrie şi, în acelaşi timp, de responsabilitate pentru că reprezentăm România şi avem emoţii, dar sunt unele constructive care ne vor ajuta să transmitem mesajul şi emoţia noastră. #IsraelSayHelloToGoodbye”, au adăugat reprezentanţii noştri la Eurovision 2018.

În avanpremiera show-ului, artiştii au fost invitaţi să cunoască oraşele Tel Aviv, Ierusalim şi Portul Herzliya. Un moment inedit va avea loc în ziua spectacolului, când participanţii vor planta copaci în „Pădurea Eurovision”. Punctul culminant va avea loc în seara zilei de 10 aprilie, la Tel Aviv, unde, pe scena montată în Piaţa Rabin, se va desfăşura un concert live.

Pe lângă concertele susţinute, artiştii vor avea întâlniri cu presa, dar şi cu numeroşii fani Eurovision care vor veni la eveniment.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 43 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.

Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

Share
Scris de
Ioan Adi

Acest site foloseste cookies.

Read More