Știri
Evaluare Naţională 2018 clasa a IV-a: Joi – proba la limba maternă
Evaluare Națională 2018: Elevii de clasa a IV-a aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Marţi, elevii au susţinut proba la limba română, iar miercuri la matematică.
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.
Durata alocată rezolvării este de 60 de minute pentru fiecare test administrat.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, în termen de cel mult şapte zile.
„Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate”, a precizat MEN.
Citește și : Evaluare Naţională 2018 clasa a IV-a – proba la matematică
Citește și : Simulare evaluare naţională 2018: Bareme de corectare, când se afişează rezultatele
Evaluare Naţională clasa a IV-a: Miercuri – proba la matematică
Elevii de clasa a IV-a au susținut, miercuri, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Elevii claselor a VI-a au susținut evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă şi comunicare) şi 24 mai (matematică şi ştiinţele naturii).
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.
Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV şi EN VI.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ în termen de cel mult şapte zile.