Categorii Știri

Evenimentele zilei de 3 iulie

În data de 3 iulie 1642 Maria de Medici, fosta regină a Franţei, se stinge din viaţă într-o singurătate şi sărăcie cumplită în Germania.

Maria a fost unul din cei 7 copii în famila lui Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana şi a Ioanei, arhiducesă de Austria, însă doar Maria şi sora ei Eleonora de Medici au supravieţuit copilăriei.

În octombrie 1600 s-a căsătorit cu regele Henric IV al Franţei devenind cea de a doua soţie a acestuia după Margareta de Valois. Peste un an de la căsătorie se naşte primul fecior, viitorul rege al Franţei, Ludovic al XIII-lea. Maria era foarte geloasă pe Henric şi avea dese altercaţii cu metresele soţului.

La 1610, înainte de campania militară din Germania a regelui Henric IV-lea al Franţei, Maria de Medici îl convinge să o încoroneze regină a Franţei la biserica Saint-Denis la Paris. În ziua imediat următoare regele Henric IV e ucis, iar faptul că Maria a participat la un potenţial complot nu a fost dezminţit nici pînă azi.

entru a-şi consolida influenţa la curtea regală, Maria de Medici, acordă lui Richelieu un loc de ministru. Acesta din urmă ulterior va facilita înlăturarea de la putere a Mariei de Medici, care în 1631 e nevoită să fugă la Bruxelles. Ulterior Maria e nevoită să plece şi de acolo la intervenţia aceluiaşi Richelieu în 1639 şi să se stabilească în Anglia, apoi în Germania în casa pictorului Peter Paul Rubens.

Parisul datorează Mariei de Medici frumosul „Palat de Luxemburg”, bulevardul „Cours la Reine”, apeductele calitative şi lucrările pictorului Rubens ce se află şi astăzi la Muzeul Luvru, Paris, Franţa.

La 3 iulie 1642, Maria de Medici se stinge din viaţă în Germania, într-o singurătate şi sărăcie cumplită.

Nașteri importante pe data de 3 iulie:

La data de 4 iulie 1883 se naște Franz Kafka, scriitor evreu de limbă germană.

La data de 4 iulie 1962 se naște Tom Cruise, actor american.

Decese importante pe data de 3 iulie:

La data de 3 iulie 458 încetează din viață Patriarhul Anatolius al Constantinopolelui.

La data de 3 iulie 1971 încetează din viață în apartamentul său din Paris Jim Morrison, solistul trupei The Doors.

Sursa foto: commons.wikimedia.org

Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T19:18:58+02:00 19:18

Share
Scris de
Huff

Acest site foloseste cookies.

Read More