Explozie în Prahova. O explozie a avut loc într-o locuință din localitatea Bucov. Deflagrația s-a produs din cauza unei acumulări de gaze. Un copil de 5 ani a suferit arsuri și a fost dus de urgență la spital.
La ora transmitere acestei știri, copilul este pe mâna medicilor. Din primele investigații, copilul a suferit arsuri pe față și pe brațe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, explozia s-a produs într-o locuinţă din comuna Bucov, satul Pleaşa, situat la câţiva kilometri de Ploieşti.
Nicio altă persoană nu a mai fost rănită. De asemenea, potrivit reprezentanților ISU, structura de rezistență a locuinței nu a fost afectată. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu.
În luna septembrie a avut loc o altă explozie în județul Prahova. Două persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-un imobil din oraşul Buşteni. Deflagraţia a fost urmată și de un incendiu.
Citește și: Explozie în Bușteni: Doi oameni, răniți
Cei doi răniţi au suferit arsuri pe aproximativ o treime din suprafața corpului. Două persoane aflate în locuinţă în acel moment au fost rănite, fiind transportate la spital. Astfel, un bărbat în vârstă de 45 de ani are arsuri de gradele I, II şi III pe aproximativ o treime din suprafaţa corpului, iar o femeie în vârstă de 58 de ani are de asemenea arsuri pe 27 la sută din corp.
Și în acest caz pompierii au stabilit cauza ca fiind o acumulare de gaze.
Acest site foloseste cookies.
Read More