Aproximativ 239.000 de fete cu vârste de până la cinci ani din India mor în fiecare an din cauza neglijenţei și a sexismului. Spre deosebire de ele, băieții nu sunt atât de afectați de aceste lucruri.
”Discriminarea pe criterii de gen care vizează fetele nu presupune doar împiedicarea naşterii acestora, ci poate de asemenea să precipite decesul celor nou-născute”, a notat Christophe Guilmoto de Universitatea Descartes din Paris, unul dintre autorii studiului publicat în jurnalul The Lancet.
India este cunoscută pentru frecvenţa avorturilor bazate pe discriminarea de gen. Însă, numărul acestora este mai mic decât cel al deceselor înregistrate în rândul fetelor cu vârste sub cinci ani.
Această neglijenţă ia forme multiple, precum malnutriţia, lipsa igienei sau accesul precar la servicii de îngrijire medicală, precizează sursa citată. Rezultă o „supramortalitate” în rândul fetelor, cea mai mare din regiunile cele mai sărace cu cea mai mare rată a natalităţii şi cel mai înalt nivel de analfabetism, mai ales în nordul ţării.
„O rată crescută a fertilităţii este cel mai bun indicator al discriminării postnatale contra fetelor sugerând că decesele suplimentare în rândul acestora sunt cauzate parţial de sarcinile nedorite şi de neglijenţă”, au menţionat autorii cercetării.
Comparând India cu alte 46 de ţări, oamenii de ştiinţă au estimat că nivelul mortalităţii excesive în rândul fetelor din India cu vârste între 0 şi 4 ani a fost, între anii 2000 şi 2005, de 18,5 la o mie de naşteri sau aproximativ un sfert de milion de decese pe an, notează CNN.
„Circa 22% din ratele generale ale mortalităţii în rândul fetelor cu vârste sub cinci ani este prin urmare cauzată de sexism”, menţionează într-un comunicat emis luni de International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA), un institut de cercetare cu sediul în Austria.
Citește și :Adolescentă violată şi arsă de vie în India. Este al treilea caz în numai o săptămână
„Potrivit estimărilor regionale privind mortalitatea excesivă în rândul fetelor, orice intervenţie pentru reducerea discriminării în distribuţia alimentelor sau în îngrijirea medicală ar trebui aşadar să ţină cont de anumite priorităţi (…) acolo unde sărăcia persistă, dezvoltarea socială este precară şi în instituţiile patriarhale”, a comentat Nandita Saikia.