Externe

A murit Chris Cornell, solistul trupelor Soundgarden și Audioslave

Chris Cornell, solistul cunoscutelor trupe rock AudioSlave și Soundgarden, a murit în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat un impresar al cântărețului.

Cornell avea doar 52 de ani, iar cauzele decesului artistului sunt necunoscute momentan, urmând ca un medic legist să îi facă autopsia.

Chris Cornell a fost solistul trupelor rock Soundgarden și Audioslave, dar este cunoscut și pentru cariera sa solo. Muzicianul este considerat unul dintre pionierii curentului grunge și era apreciat atât pentru vocea sa puternică, dar și pentru creativitatea sa în compunerea pieselor.

El a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru melodia „The Keeper”, apărută pe coloana sonoră a filmului „Machine Gun Preacher” și a scris și interpretat melodia „You Know My Name”, de pe coloana sonoră a filmului James Bond: Casino Royale.

Revista Rolling Stones l-a clasat pe acesta pe locul 9 în topul celor mai buni vocaliști in istorie.

Share
Scris de
Catalin Nae
Stiri Despre chris cornellmurit