S-a stins din viață ostul președinte argentinian Carlos Menem. El a fost cel care a construit legături strânse cu Statele Unite în anii 1990 și a oferit poporului stabilitate economică în perioada mandatului său. Menem a fost un personaj controversat datorită faptului că avea un stil de viață foarte extravagant.
Decesul fostului președinte argentinian a fost confirmat de președintele Alberto Fernández . Carlos Menem avea 90 de ani.
Carlos Menem a fost avocat, provenit dintr-una dintre cele mai sărace provincii din Argentina. El este omul care a îndreptat Argentina către piața liberă, ajungând astfel să fie invidiat de țările vecine și favorizat de investitori. Cu toate acestea, în vremea mandatului său a și crescut șomajul, inegalitatea economică și datoria externă a țării.
Carlos Menem a fost unul dintre cei mai flexibili politicieni ai vremii, începându-și cariera ca discipol al generalului Juan Domingo Peron, care a fondat mișcarea populistă care îi poartă numele și care a plasat economia în mare măsură sub controlul statului.
Menem a dus o viață foarte controversată, fiind bun prieten cu multe vedete celbre printre care membrii trupei Rolling Stones și pe Madonna. I-a găzduit pe aceștia în Buenos Aires și a reacționat memorabil la criticile primite după ce a primit un Ferrari roșu cadou de la un om de afaceri italian în 1990. „Este al meu, al meu și al meu”, a spus Carlos Menem la vremea respectivă, după ce a fost rugat să doneze mașina. Într-un final a scos la licitație mașina pentru 135.000 de dolari, banii obținuți fiind donați pentru bugetul statului.
Carlos Menem a câștigat nominalizarea Partidului Peronist și a ajuns la victorie în alegerile prezidențiale din 1989, în condițiile în care Argentina era afectată în inflație anuală de 5.000%. După ce a ajuns el la putere, economia a înregistrat o creștere foarte mare și inflația a scăzut la o singură cifră. Moneda naționașă a devenit extrem de stabilă.
Menem a fost cel care a întărit relațiile cu Marea Britanie, care fuseseră întrerupte după invazia argentiniană din 1982 a insulelor Falkland aflate în proprietatea britanică.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-14T21:22:03+02:00 21:22
Acest site foloseste cookies.
Read More