UPDATE 13.00
Cel puţin 200 de oameni au murit în oraşul Uyo din sudul Nigeriei, după ce o biserică s-a prăbuşit, a anunţat directorul unui spital local, citat de AFP.
Bilanţul anterior era de 160 de morţi.
Cel puţin 160 de oameni au murit după ce acoperişul unei biserici aglomerate s-a prăbuşit peste credincioşi, sâmbătă, în Nigeria.
Biserica Reigners din Uyo, capitala statului Akwa Ibom, se afla încă în construcţie. Muncitorii s-au grăbit să o termine la timp pentru ceremonia de sâmbătă. Fondatorul Akan Weeks urma să devină episcop, iar sute de credincioși erau prezenți.
Grinzile de metal au cedat, iar acoperișul de fier s-a prăbușit peste sute de oameni aflați înăuntru.
Acoperiș prăbușit peste credincioși într-o biserică din Nigeria. 160 de persoane au murit, până acum
Inclusiv guvernatorul Udom Emmanuel era prezent la ceremonie. Emmanuel şi Weeks au scăpat nevătămaţi.
160 de persoane decedate au fost recuperate de sub dărâmături, până acum. Numărul ar putea crește, pe măsură ce dărâmăturile vor fi date la o parte de către salvatori.
Un purtător de cuvânt al guvernatorului, Ekerete Udoh, a declarat că autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă standardele de construcţie au fost sau nu respectate, informează news.ro.
Citeste si: Update: Explozie dublă la Istanbul. Bilanțul a crescut la 29 de morți și peste 166 răniți
În 2016, 116 oameni au murit când o clădire a unei sinagogi s-a prăbuşit în Lagos, capitala comercială a ţării. Majoritatea victimelor au fost sud-africani aflaţi în vizită.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-12-11T13:06:32+02:00 13:06
Acest site foloseste cookies.
Read More