Externe

Arnold Schwarzenegger, ARESTAT! Ce a făcut actorul

Actorul Arnold Schwarzenegger, prezent la München pentru a participa la Oktoberfest, tradiţionala sărbătoare dedicată berii, a fost arestat de poliţia germană pentru că s-a plimbat cu bicicleta într-o gară, informează lci.fr.

Potrivit Associated Press, Arnold Schwarzenegger a încălcat legea germană: actorul s-a plimbat cu bicicleta, însoţit de bogyguardul său, în gara principală din München, iar acest fapt este interzis, notează news.ro.

Cei doi bărbaţi au fost reperaţi de un agent de securitate prin intermediul camerelor de supraveghere.

Acesta a decis să îi oprească şi să le explice faptul că legea interzice folosirea bicicletelor în gări, o lege pe care fostul guvernator al statului american California părea să nu o cunoască.

Escortat până la un post de poliţie din incinta gării, Arnold Schwarzenegger le-a spus poliţiştilor germani că, de câteva zile, are câteva dificultăţi în timpul mersului şi folosirea bicicletei îl ajută foarte mult.

În cele din urmă, actorul a scăpat cu un simplu avertisment şi cu un selfie alături de şeful acelui comisariat de poliţie.

Arnold Schwarzenegger este un actor, culturist şi politician american de origine austriacă, născut pe 30 iulie 1947.

Supranumit ”Stejarul austriac” în timpul carierei de culturist şi ”Schwarzy” în timpul carierei sale de actor, starul hollywoodian a devenit cunoscut în ultimii ani şi sub numele de ”Governator” (contragere amuzantă între ”Guvernator” şi ”Terminator”). A devenit o vedetă de talie mondială şi unul dintre cei mai cunoscuţi culturişti din lume, având în palmares cinci titluri de Mister Univers şi şapte titluri de Mister Olympia.

Fizicul său excepţional i-a deschis larg uşile marilor studiouri de la Hollywood, unde a devenit un star de prim rang în anii 1980 şi 1990, combinând în filmografia sa roluri din pelicule fantasy – ”Conan Barbarul”, ”Red Sonja” -, de acţiune – ”Last Action Hero”, ”True Lies”, ”Eraser” -, comedie – ”Gemenii/ Twins”, ”Gravidul/ Junior” – şi SF – ”Predator”, ”Total Recall” şi ”Terminator”. În acea perioadă a colaborat cu o serie de regizori celebri, precum John Milius, James Cameron, John McTiernan, Paul Verhoeven şi Ivan Reitman.

După ce a fost guvernator al statului California, între 17 noiembrie 2003 şi 3 ianuarie 2011, starul american şi-a reluat cariera cinematografică şi a jucat în mai multe filme, inclusiv în cel mai recent opus al francizei ”Terminator”.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-10-03T11:49:33+03:00 11:49

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More