Atentat sinucigaș în Pakistan. Cel puțin 72 de persoane și-au pierdut viața după ce un atacator s-a detonat joi, ăn incinta unui sanctuar al sectei sufiste din localitatea Sehwan.
Explozia a fost revendicată în scurt timp de jihadiștii din Statul Islamic, printr-un apel telefonic la CNN.
”Cel puțin 72 de persoane sunt moarte, iar alte 150 rănite”, a declarat polițistul Shabbir Sethar.
Premierul Nawaz Sharif a condamnat atentatul și a cerut pakistanezilor să rămână uniți.
Citește și: Atentatul din Berlin a costat 180.000 de euro? Declarațiile unui colaborator ISIS
”Ultimele zile au fost extrem de grele, iar inima mea este alături de victime. Nu putem lăsa asemenea incidente să ne separe sau să ne sperie. Trebuie să rămânem uniți în lupta pentru identitatea pakistaneză și pentru umanitatea universală”, a declarat Sharif.
Atentatul a avut loc în templul supraaglomerat de credincioşii musulmani, acest sanctuar fiind unul extrem de important pentru comunitatea safistă din Pakistan.
Mii de credincioşi, inclusiv familii cu copii, s-au adunat joi la sanctuarul Lal Shabaz Qalandar pentru ritualul tradiţional Dhamal. Autoritățile s-au arătat depășite de situație, precizând că nu pot trata numărul uriaș de victime îin clinicile din localitate.
„Am cerut tuturor instituţiilor ţării să-şi mobilizeze toate resursele pentru operaţiunile de salvare după atentatul terorist brutal de la sanctuarul Lal Shahbaz Qalandar”, se arată într-un comunicat al prim-ministrului.
Mai multe atentate teroriste au zguduit în ultimele zile Pakistanul. Șapte persoane și-au pierdut viața miercuri, după ce două explozii separate au zguduit nord-vestul țării.
Acest site foloseste cookies.
Read More