Autorităţile finlandeze au arestat duminică după-amiază un suspect, după ce un tânăr, care a fost atacat săptămâna trecută la un raliu al extremei-dreapta din capitala Helsinki, a murit în spital din cauza rănilor suferite, informează Reuters.
Tânărul, în vârstă de 28 de ani, a fost atacat de unul dintre protestatarii de extremă-dreaptă, după ce s-a oprit în faţa grupului de extremişti adunaţi la gara centrală din Helsinki. Acesta a decedat vineri într-un spital din capitala finlandeză.
De asemenea, poliţiştii au precizat că suspectul de 26 de ani a fost arestat şi pus sub acuzare pentru omor agravat.
Raliul a fost organizat de extremiştii de la Mişcarea de Rezistenţă.
Retorica antiimigraţionistă a escaladat în ultima perioadă pe teritoriul finlandez, unde cei 5,5 milioane de locuitori au primit 32.000 de migranţi doar în ultimul an.
Se pare că gruparea de extremă-dreapta a publicat un videoclip pe propriul website în care apare un tânăr plin de sânge şi întins pe trotuar. Site-ul grupării a fost înschis duminică.
Ministrul de Interne al Finlandei, Paula Risikko, a declarat că executivul va reevalua legalitatea grupărilor extremiste.
Acest site foloseste cookies.
Read More